Memoria ancestrală a poporului dac păstrează și azi reperele morale ale vieții lui, a înaltei culturi spirituale pe care a făurit-o cu multe milenii înainte, dovezile pe care le avem de la istoricii și filozofii antici ne dezvăluie o lume fascinantă a strămoșilor noștri nu numai prin bogățiile ei, ci și prin valorile lor existențialiste, etice-morale, religioase și filozofice superioare. Din cele mai vechi timpuri dacii erau considerați a fi de gintă nobilă, se bucurau de reputație și stimă.
Pitagora în lucrarea „Legile morale și politice”, făcea des referire la daci ca la un popor civilizat, de la care trebuie să înveți, să iei exemplu: „Călătorește la geți, nu ca să le dai legi, ci ca să tragi învățăminte de la ei. La geți pământurile sunt fără margini, toate câmpurile sunt comune. Și, dintre toate popoarele, sunt cei mai înțelepți”, spune Homer. Homer știa ce vorbește, căci cele mai frumoase legi ale lumii antice au fost Legile Belagine date de Apollo, cunoscute până în sec. XVI e. n. ca Lex Antiquas valachorum și din acestea au preluat legiuitorii regatelor antice norme și principii pe baza cărora au emis coduri de legi.
Mamele dace își educau copiii în spiritul dragostei și iubirii față de oameni, al respectului, omeniei și dreptății, al milosteniei și compasiunii, limba acestor învățături era limba sfântă a moșilor și strămoșilor pe care niciodată nu au uitat-o, nici nu au schimbat-o. Practicând aceste virtuți, prin secole și milenii ele s-au întipărit în gena noastră românească, și astăzi, noi, dacii moderni, sunt recunoscuți între alte popoare ca fiind ospitalieri, toleranți, adaptabili și inventivi, cu un dezvoltat simț artistic al frumosului, uneori prea iubitori de străini în fața cărora ne arătăm prea exagerat bunătatea și modestia.
Ovidiu, exilat la Tomis, trăind împreună cu geții s-a bucurat de ospitalitatea și omenia lor, dar își amintește că și Horațiu prețuia într-o odă viața morală a acestora, care aveau legi frumoase pe care le cântau, ca să le țină minte. Horațiu aprecia iubirea și duioșia mamelor dace, cinstea tatălui, virtutea mamei, faptul că aici nu se întâlnește adulterul, cinstea este o virtute și chiar grecii îi admirau pentru că aveau o concepție mai înaltă despre lume și viață. În lucrarea „De Bello Dacico”, Traian scrie că dacii au o societate liberă fără sclavi, religia dacilor este a lui Zalmoxe, grecii spuneau că acesta ar fi luat învățătură de la filozoful Pythagora, al cărui ucenic ar fi fost. „Dar eu, cunoscându-i îndeaproape pe daci, nu pot crede acest lucru, convins fiind că învățătura lui Zalmoxe se pierde în negura vremurilor, cu mult înainte de a viețui Pythagora. Învățăturile acestui zeu sunt mult mai profunde și complexe”.
Și Dion Chrysostomul, cunoscând bine civilizația dacilor scrie: „Deceneu i-a instruit în aproape toate ramurile filozofiei, căci el era în aceasta un maestru priceput. El i-a învățat morala, i-a instruit în științele fizicii, i-a învățat logica, făcându-i cu mintea superiori altor popoare. Ce mare plăcere ca niște oameni viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filozofice, când mai aveau puțin răgaz de războaie.” Vechii daci credeau în nemurirea sufletului, după moarte acesta se desparte de trup și se duce în regatul lui Hades pentru a fi judecat. Acest conținut eshatologic apare pe „tablele triunghiulare de aramă”, despre care Socrate spunea că au fost aduse în insula Delos de „fecioarele hiperboreene” de la nordul Dunării. Cel dintâi element de cultură dacică cunoscut este „Pentagrama dacică”, Pitagora și ucenicii săi, instruiți în școlile zalmoxiene au dus-o în Grecia, cu numele „Diagrama lui Pitagora”.
Dacii au contribuit la îmbogățirea culturii universale, au transmis informații, au construit sanctuare de tip ciclopic în munți cu observatoare astronomice și calendare dacice, unde inițiații făceau calcule matematice și astronomice superioare, care depășeau pe cele ale lui Sosigenes din Alexandria, care a conceput calendarul italian, iar tăblițele de la Tărtăria, cele mai vechi mărturii ale utilizării scrisului în sud-estul Europei formează de fapt „cea mai veche bibliotecă europeană”, iar concluzia lui A. Kifișin este că „strămoșii românilor de azi au exercitat o influență puternică asupra culturii întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, Sumerului și chiar a Chinei”.
