„O femeie puternică crede în ea însăși chiar și atunci când alții se îndoiesc de ea” – Matusa Ifeka
Vineri, 6 martie 2026, într-o frumoasă zi de primăvară, în Aula Filialei Timișoara a Academiei Române din Bulevardul Mihai Viteazu, 24, s-a desfășurat un simpozion omagial, având ca temă ,,Femei de seamă din Banatul de altădată”.
A fost un prilej de a prefața ziua de 8 Martie, o zi binecuvântată dedicată femeii, simbol al iubirii, puterii și al afectivității, activitatea fiind organizată impecabil de Academia Română, Filiala Timișoara (președinte, academicianul Dan Dubină, care a rostit Cuvântul de întâmpinare), Biblioteca Academiei Române, Filiala Timișoara (director, conf. univ. dr. Ioan David, moderatorul simpozionului), în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Asociația Română de Istorie a Presei.

Aula a fost plină cu participanții la simpozion (scriitori, jurnaliști, studenți, pictori, muzicieni, profesori etc.).
Au luat cuvântul: conf. univ. dr. Rodica Minerva Margareta Giurgiu, care a elogiat activitatea unei personalități simbol a Operei din Timișoara, Aca de Barbu; Conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan, prezentând-o (online) pe Ana Aslan în perioada timișoreană; Conf. univ. dr. Lia Lucia Petric Epure (directorul publicației ,,Ziua de Vest”); prof. univ. dr. inginer Sabin Ionel, care a scos în evidență preocupările culturale ale Coletei de Sabata cu origini în Comlăuș (azi Sântana);
Profesorul și scriitorul Gheorghe Jurma a prezentat-o pe Sofia Arcan și temele vieții sale: pădurea și biblioteca; inginerul Octavian Stăncioiu (jurnalist, purtător de cuvânt al Clubului ,,Politehnica Timișoara”, redactor de emisiuni sportive), care a conferențiat despre Iolanda Balaș, sportiva timișoreană cu 14 recorduri mondiale; pictorul Mihai Teodor Olteanu, care a prezentat ,,Expoziție de artă: Anima”, invitându-ne la vernisajul exponatelor sale; cineastul și publicistul Victor Popa a prezentat pelicula ,, Femei celebre din istoria Operei din Timișoara”.

Profesorul Vasile Gondoci, în acompaniament de chitară, a prezentat, cu vocea lui superbă, cântece folk, mult aplaudate de cei prezenți în sală.
A urmat un mirific și inubliabil moment muzical cu un recital vocal susținut de sopranele Marilena Chirca, Ioana Mia Iuga (cadre didactice la Colegiul Național de Artă ,,Ion Vidu”, Facultatea de Muzică din Universitatea Timișoara, acompaniate la pian de Asistent univ. dr. Evelin Roman (Universitatea Timișoara), aplauzele culminând cu ridicarea în picioare a publicului din sală.

Simpozionul omagial a fost fotografiat de artistul fotograf Constantin Duma, cel care a prezentat timișorenilor fotografii realizate în timpul Revoluției de la Timișoara, fotografii cu locuri pitorești din oraș, din numeroasele activități ale filialei Academiei din Timișoara.
Prin simpozionul prezentat mai sus, organizatorii și-au exprimat recunoștința și, astăzi de 8 martie, pentru femeile din Banatul de altădată plecate în Împărăția Cerului, alături de Maica Domnului, afirmă ca Dumnezeu să le dea odihnă veșnică, de pe pământ flori și aprecierea timișorenilor și nu numai, de la Domnul binecuvântări!
Prof. Gh. Sinescu
Foto: Constantin Duma
