Ioan Andrieșescu (2 mai 1888 Iași-17 dec.1944 București) va face toate studiile, inclusiv Facultatea de Litere și Filozofie în Iași, tot aici va susține teza de doctorat cu cercetarea sa în domeniul istoriei antice cu titlul „Contribuții la Dacia înainte de Romani”. În anul 1912 pleacă la Berlin și Viena pentru a se specializa în istoria antică și preistorie, prea puțini fiind cei cu preocupări în domeniu preistoriei.
Marxiștii nu s-au preocupat nici ei de istoria antică, de preistorie, aceasta din urmă fiind considerată un stadiu „zero”, copilăria umanității, moment istoric caracterizat prin ignoranță, barbarie și primitivism, iar în absența dovezilor deducția, presupunerea, suplineau lipsa lor, ne bazându-se pe o arheologie și documentație adecvată. Ea avea ca surse doar acele idiosincrazii ale unei antropologii naive, bazată pe analize etnografice și folclor.
Preistoria este considerată intervalul de timp de la descoperirea primelor urme umane până la apariția de documente scrise. Este epoca străveche care a durat de 1 000 de ori mai mult decât celelalte epoci luate la un loc, ea numărând aproape 6 000 000 de ani. După istorici, preistoria începe odată cu apariția omului primitiv, Australopitecus, parcurgând un drum istoric până la apariția primelor scrieri și a primelor orașe. În viziunea evoluționistă, preistoria este considerată începutul antropogenezei, a formării omului, a transformării maimuțelor antropoide în oameni, și a durat până la apariția scrisului și formarea primelor state; antropologia este știința acceptată aproape de toată lumea științifică și este teoria cea mai bogat documentată de către arheologie.
Andrieșescu va întreprinde multe cercetări în diferite țări europene, va obține titlul de doctor docent în istorie în anul 1920, în anul 1927, la București va preda la catedra de Preistorie a Facultății de Istorie din cadrul Universității. În anul 1938 ajunge director al Seminarului de preistorie, apoi prof. de arheologie și preistorie, până în 1944. Este fondatorul Muzeului Național de Antichități, îl va conduce în perioada 1927-1935, va face parte din Comisia Monumentelor Istorice, este ales membru al Academiei Române la 26 mai în anul 1928, membru al Institutului Arheologic German în 1929, și al Societății Anticarilor din Londra în anul 1933 și împreună cu Vasile Pârvan este considerat creatorul Școlii de Arheologie.
Preistoria este privită ca știință abia de pe la anul 1960, când ea va începe să se axeze pe metodologie și cercetare științifică, dar bazele ei au fost puse de ilustrul om de știință, Ioan Andrieșescu, cel care a fost fondatorul cercetării științifice al preistoriei. A publicat peste 50 de lucrări științifice originale, a făcut săpături la străvechea cetate Histria și în alte situri din Scythia Minor (Dobrogea se azi), la Cucuteni în perioada 1909-1910. Pentru activitatea sa de excepție primește în anul 1941 Semnul Onorific „Răsplata Muncii pentru 25 de ani în Serviciul Statului”.
Lucrarea prof. Teohari Antonescu „Dacia, patria primitivă a arienilor”, un studiu de referință asupra unor în aspecte ale începutului societăților antice în Europa, va fi completată de studiile elevului său: „Asupra epocii de bronz din România”, „Din preistoria Olteniei”, „Contribuții la Dacia înainte de Romani”, „De la Preistorie la Evul Mediu”. Prin toate acestea, Ioan Andrieșescu a reușit să schimbe conceptul venind din epoca romantică a Apusului Europei, afirmând că regiunile locuite de români sunt la fel de importante ca orice sit din Europa, că acestea sunt parte a istoriei, civilizației și progresului umanității.
Pe baza dovezilor arheologice, a studiului ceramicii, Andrieșescu afirmă că, a existat din timpuri preistorice un spațiu vast și unitar- regiunea carpato-balcanică, circumscrisă între valea Nistrului și Grecia continentală, peste Carpați, Moravia, Bosnia și zona transilvană, că aici elementul trac este cel mai vechi și persistent. O altă idee ce se desprinde din cercetările sale se referă la unitatea de limbă și cultură, tradiții și obiceiuri din acest întreg spațiu carpato-balcanic și că aici se găsește originea comună a întregii civilizații sud-europene. A întocmit în 1929 Harta siturilor arheologice din România.
