Scriitor şi diplomat din Cuveşdia

SONY DSC

La 13 mai 1956 s-a născut în satul Cuveşdia, com Şiştarovăţ, judeţul Arad, scriitorul Vasile Popovici.

Şi-a desfăşurat activitatea ca istoric literar, critic, dar mai ales ca diplomat și om politic.

Este cunoscută implicarea sa în Revoluţia din Decembrie 1989. Mai apoi a fondat Societatea Timișoara şi ziarul Timişoara. A fost ambasador al Românei în Maroc, apoi în Portugalia. A activat ca profesor universitar doctor habilitat emerit la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara, unde lucrează şi în prezent.

Dintre lucrările scrise de Vasile Popovici, menţionăm: Marin Preda – timpul dialogului, București, Editura Cartea Românească, 1983; Eu, personajul, București, Editura Cartea Românească, 1988 ; Lumea personajului. O sistematică a personajului literar, Cluj-Napoca, Editura Echinox, 1997 etc.