Constantin Mărăscu este un scriitor bănățean interesant, cu ton propriu, original, refăcând experiența mitologicului Ulise și transformând-o în experiența existențială a contemporaneității, fiind ferm și elaborat, un observator și un actor pe scena vieții, care, prin izolare, călătorește între lumea miturilor și realitate, pentru ieșirea societății din actuala criză, fiind și un prozator, jurnalist, reporter, care se bucură de lucrurile mărunte, membru al Uniunii Scriitorilor din România, al UARF şi al Asociației jurnaliștilor europeni, născut în 1 noiembrie 1952, la Pădina Mare din județul Mehedinţi.
După studii la Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea din Timişoara, se specializează prin cursuri postuniversitare de management al televiziunii, stagii de pregătire în radio şi televiziune, este redactor și realizator de emisiuni la TVR Timişoara, instructor de activități de artă, culturale, sănătate, tehnician la intreprinderi cinematografice, redactor la ziare și reviste literare din Banat, colaborator la emisiuni de cultură pentru studenți, președinte de cenacluri literare studențești, lector la fundații culturale și de sănătate din Timișoara.
Constantin Mărăscu a scris opt volume de proză dedicate rezistenței și istoriei de lângă noi, Vinerea ciudată, Editura ,,Eubeea”, Timişoara, 2001, Sfinți fără aureolă, (șapte volume, 2019-2024, la Editura ,,Eubeea”, Timişoara ) și zece volume de poezie, concentrate asupra unor parabole care-l așează în centru pe Ulise: Regăsirea din ziduri (Ofranda vocalei), debut colectiv, Editura ,,Facla”, Cântând printr-un oraş mare, Eitura ,,Facla”, Timişoara, 1979, Repetabilul Ulise, Editura ,,Marineasa”, Timişoara, 1999, Ulise 2 – singuri, dincolo de noi, Editura ,,Marineasa”, Timişoara, 2002, Ulise 3 – răstignit printre ahei, Editura ,,Marineasa”, Timişoara, 2007, Ulise – între două lumi promise, Editura ,,Marineasa”, Timişoara, 2008, Strigând printr-un oraş mare, Editura ,,Eubeea”, Timişoara, 2012, Cântece de iubire de la Marea Moartă, Timișoara, 2015, Ocna de sare din soare, Editura ,,Eubeea”, Timişoara, 2018, Die salina aus der sonne (Ocna de sare din soare), Editura ,,Eubeea”, Timişoara, 2019, Nopți de nuntă de demult, Editura ,,Eubeea”, Timişoara, 2021.
Pentru întreaga sa operă, pentru reflectarea în presă a mediului de afaceri, Constantin Mărăscu a primit numeroase premii speciale, de excelență, pentru activitatea din televiziune, pentru producțiile de televiziune realizate despre protecția mediului, pentru reflectarea vieții comunităților de romi, pentru dramaturgie și literatură umoristică.
Constantin Mărăscu a colaborat la periodicele ,,Amfiteatru” (Bucureşti), ,,Anotimpuri literare” (Timişoara), ,,Caraş Severin” (Reşiţa), ,,Cronica” (Iaşi), ,,Desprinderi”(Reşiţa), ,,Drapelul Roşu”, (Timişoara), ,,Flamura” (Reşiţa), ,,Forum studenţesc” (Timişoara), ,,Flux” (Reşiţa), ,,Focus vest” (Timişoara), ,,Luceafărul” (Bucureşti), ,,Medeea” (Timişoara), ,,Orient latin” (Timişoara), ,,Orizont” (Timişoara), ,,Pro arte” (Lugoj), ,,Pro natura” (Timişoara), ,,Semenicul” (Reşiţa), ,,Suflet nou” (Comloşu Mare), ,,Tribuna” (Cluj-Napoca), ,,Ţara Mehedinţiului” (Timişoara), ,,Urzica” (Bucureşti), ,,Viaţa studenţească” (Bucureşti), ,,Ziua de vest”(Timişoara) etc., având aprecieri critice în Dicţionarul scriitorilor din Caraş-Severin, Editura ,,Timpul”, Reşiţa, 1998, Scriitori şi lingvişti timişoreni (1945-1999), Editura ,,Marineasa”, Timişoara, 2000, Lecturi provinciale, Editura ,,Eubeea”, Timişoara, 2003, Sesiunea de autografe, Timişoara, 2012.
În periodice și posturi de radio, Constantin Mărăscu a fost elogiat de Cornel Ungureanu Laurenţiu Ulici, Daniel Vighi, Gheorghe Jurma, Tudorel Urian Ion Marin Almăjan, Veronica Balaj, Radu Ciprian Pop, Maria Niţu, Mario Balint, Gheorghe Secheşan etc.
La sediul Uniunii Scriitorilor din Timișoara, într-o atmosferă încărcată de emoție și rafinament intelectual, scriitorul și jurnalistul Constantin Mărăscu a lansat, volumul bilingv (română și sârbă în traducerea profesorului și poetului Ivo Muncian) Ulise între două lumi promise, evenimentul reunind oameni de cultură, scriitori, jurnaliști, universitari și iubitori ai poeziei autentice, transformând întâlnirea într-o adevărată sărbătoare a spiritului, publicul fiind introdus într-un univers poetic dens, construit în jurul simbolului lui Ulise – alter ego-ul literar al autorului, luând cuvântul Robert Șerban, președintele Uniunii Scriitorilor Filiala Timiș, scritorii Ivo Muncian, Adrian Dinu Rachieru, Ion Marin Almăjan și alții.
În cuvântul său, Constantin Mărăscu a mulțumit celor prezenți și a subliniat că această carte reprezintă nu doar o nouă etapă literară, ci și o invitație la comunicare între culturi și generații, despre nevoia poeziei de a rămâne vie într-o societate grăbită și despre rolul scriitorului de a păstra memoria și sensibilitatea umană.
Material de: Ghe. Sinescu
