La solicitarea companiei private We Build Spa Milano, în perioada 1.08.2026 – 31.08 2026, circulația rutieră va fi închisă pe Aleea Pădurea Verde, pentru executarea lucrărilor aferente proiectului „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad, Lot 3 Timișoara Est – Ronat Triaj, Etapa I”.
Tot începând cu 1.08.2026, vor fi instituite restricții de circulație pe Calea Torontalului, pentru realizarea unui sens giratoriu și a unui acces rutier la o parcelă din zonă. Lucrările vor fi executate în două etape succesive, prima în perioada 1.08.2026–30.08.2026, iar cea de-a doua în perioada 1.09.2026–30.09.2026. Solicitarea vine din partea companiei CVS Construct.
De asemenea, la solicitarea SCM Timișoara, circulația rutieră va fi închisă pe Splaiul Nicolae Titulescu, pe tronsonul cuprins între bulevardul 16 Decembrie 1989 și strada Jiul, cu ocazia evenimentului City Celebration, după următorul program: 31 iulie 2026, între orele 10 – 22; 1 august 2026, între orele 8 – 15:30; 2 august 2026, între orele 8 – 15:30.
În același interval, vor fi rezervate și locurile de parcare de pe Splaiul Nicolae Titulescu, pe tronsonul cuprins între strada Jiul și strada Anton Seiller, pentru desfășurarea în bune condiții a evenimentului sportiv.
