Interviu cu dl. Dan DRĂGHICESCU
Chainsaw Europe
Celebrarea „Zilei Timișoarei” s-a derulat în intervalul 31 iulie – 3 august, 2026, purtând mesajul generic: „Un oraș. O mie de feluri de a-l trăi. Diversitate”. În peste 30 de locații din oraș s-au desfășurat aproape 130 de evenimente, majoritatea cu acces gratuit, adunând mai mult de 100.000 de timișoreni. Într-un program atât de bogat în divertisment, proiecția unor filme documentare istorice, la o oră (16,00) de maximă „zăpușeală”, părea să fie lipsită de orice atractivitate. Cu toate acestea, sala de cinema TIMIȘ a fost plină (peste 400 de locuri ocupate) la toate cele trei reprezentații. Aceasta s-a datorat prestigiului de care se bucură „Turneul Național de Educație Istorică”, aflat anul acesta la cea de-a VI-a ediție, apreciate fiind creațiile cinematografice realizate de Chainsaw Europe, singura unitate de post-producție digitală neliniară, complet integrată din România, cu sediul în Occident. În turneul din acest an s-au prezentat trei filme, conținând istora a trei destine. S-a putut urmări istoria corectă pe marele ecran.

Spectatorii au avut șansa să se întâlnească și să comenteze cele trei filme documentare, cu producătorul executiv John M. FLORESCU, directorul turneului Dan DRĂGHICESU, Principele NICOLAE al României și prof.univ. Lavinia BETEA. Gazdă și moderatoare a întregului eveniment a fost distinsa doamnă Ioana DRAGOMIRESCU, coordonator al Centrului de Proiecte, Timișoara.
Pentru mai multe detalii organizatorice și de chintesență a inițiativei, i-am solicitat un scurt interviu domnului Dan DRĂGHICESU, o personalitate recunoscută internațional, fiind de aproape 30 de ani preocupat de creativitate publicitară și producții cinematografice. Performează de mai mulți ani, în baza unei bogate colaborări cu celebrul producător de televiziune John M. FLORESCU, fost președinte și director executiv al David Paradine Television Inc., companie de producție de televiziune americană, cu sediul în Los Angeles, aparținând lui Sir David Frost.
Reporter: Stimate domnule Dan DRĂGHICESU, care a fost motivația personală în abordarea acestui proiect de educație istorică?
Dan Drăghicescu: „În momentul în care am început proiectele pe teme istorice cu John Florescu, primul documentar fiind, Războiul regelui – despre tema 23 august 1944, am văzut un interes mărit din partea tinerilor mai ales, în a asimila istoria prin imagini de arhivă montate într-un documentar bine gândit și lucrat echidistant. Observând asta, i-am vorbit cu John, pentru a lucra la al doilea proiect, Regina Maria. La inițiativa mea, am propus să facem un turneu. Așa am pornit în 2019 Turneul Național de. Educație Istorică prin proiecții de filme documentare istorice. Am ajuns să facem de șase ani acest lucru, la nivel național.”
Rep.: Acum, că ați ajuns la cea de-a VI-a ediție, care sunt așteptările în continuare, mai ales că e vorba despre prezența filmului documentar pe marele ecran?
DD: „Am avut așteptări, în primul rând din partea Ministerului Educației, vorbind despre o altfel de lecție de istorie. În cadrul programului „Școala altfel”, am propus ca profesorii de istorie să le prezinte elevilor aceste documentare. Problema este că în Ministerul Educației, ca în majoritatea Ministerelor din România, se schimbă miniștrii foarte des, neasigurându-se continuitatea unor inițiative bune. Noi ne-am întâlnit cu patru miniștri în cinci ani. De la Revoluție, în 35 de ani, au ajuns aproape 30 miniștri să răspundă de educație. Neavând continuitate, nu s-a reușit o implementare la nivel național a inițiativei. Fiind foarte greu de lucrat cu miniștri, mergem noi în școli și le arătăm elevilor aceste proiecții documentare”.
Rep.: În contextul respectării adevărului istoric, credeți că se vor schimba curând manualele de istorie? Credeți că se vor îmbogăți manualele cu datele furnizate prin aceste filme documentare, atât de bine argumentate?
DD: „Părerea mea este că manualele nu o să se poată schimba în viitorul apropiat, pentru că, dacă cineva a demarat acest lucru în Minister, n-a apucat să valideze datele istorice din aceste documentare, că a și venit schimbarea. Spre exemplu, aceste documentare le-am dat la validare încă din anul 2021, în perioada de după pandemie. Am discutat și cu doamna ministru Ligia Deca, (n.r.: cu mandat de ministru în perioada 2022-2024), dar, nici până acum n-am primit un răspuns final.
Rep.: În prima zi a evenimentului, Principele Nicolae al României, arăta că „din păcate, nu au șanse tinerii să învețe la școală despre adevărul istoric al României moderne”. Cine credeți că „păcătuiește” cel mai mult?
DD: „Eu cred că se omit „chestii”, … aș spune, „din păcate„, în mod intenționat. Nu se face cercetare și nu se aduc corecțiile necesare. Se lasă impresia că lumea nu vrea să știe istoria corectă, echidistantă, pentru că, după părerea mea personală, cine știe istoria, știe mai bine ce să voteze”.
Rep.: Considerați că ar fi necesar ca educația istorică să se facă și la nivelul adulților?
DD: „Evident. Educația istorică trebuie să meargă de la oamenii care nu știu sau n-au răbdare să citească, până la academicieni. Toți pot să urmărească imaginile și argumentele din aceste filme documentare și să-și însușească corect adevărul istoric. Desigur că, este necesar ca această formă de educare a istoriei corecte să treacă prin școli, prin licee mai ales, dar și prin colegii și universități. Orice om trebuie să aibă acces la educația istorică bazată pe adevăr. Împreună cu John (n.r. Florescu), am fost cu prezentarea acestor filme documentare chiar și în fabrici, bucurându-ne de aprecieri sincere, mai ales din partea unor lideri de sindicat. Am fost des întrebați de la ce partid venim. Când au văzut că suntem chiar neutri, au spus că o să ne voteze, eventual în viitoarea campanie… Am fost surprins de acest lucru. Am remarcat că muncitorii, după vizionarea documentarelor, asimilează foarte bine istoria prezentată astfel. Mulți ne-au spus că niciodată nu a venit cineva la ei să le transmită vreo lecție de istorie, așa de bine argumentată”.
Rep.: Aveți vreun parteneriat cu Societatea de Științe Istorice din România?
DD: „Lucrăm cu istorici punctual, pe proiecte. Lucrăm cu istorici nu doar din România, ci și din Europa și din Statele Unite ale Americii.”
Rep.: Cred că ați aflat că, în sistemul românesc de educație, s-a pus serios problema reducerii numărului orelor de istorie.
DD: „Am auzit despre această mare greșeală. Reducerea numărului de ore de istorie poate reprezenta o crimă împotriva nației noastre. Iorga spunea că, dacă nu ne cunoaștem istoria devenim ca și un copil care nu-și cunoaște părinții”.
Rep.: Este cunoscut faptul că dumneavoastră aveți la bază o experiență extraordinară în creativitate publicitară și tehnici de promovare. În acest sens, ați afirmat într-un interviu recent, faptul că „un regizor de film alocă mai mult timp unui spot decât un regizor care face numai publicitate”. Așa este ?
DD: „Da, pentru că am lucrat în advertising înainte, fapt care mă ajută acum să expun istoria astfel încât lumea să o asimileze mai ușor. Consider că un regizor care face numai film nu are aceiași deprindere în a realiza un spot publicitar. Însă viceversa, unul care lucrează numai spoturi poate regiza și un film de lung metraj”.
Rep.: Credeți că presa poate avea în perspectivă, un rol mai mare în educația istorică ?
DD: „Da. În acest moment, presa de calitate, chiar caută să-și umple paginile cu materiale veridice, verificate din mai multe surse. Noi, pentru realizarea unui film documentar, în activitatea de cercetare și documentare, ne folosim de mai multe surse care să confirme aceeași informație. Fiecare dată sau faptă istorică prezentată sunt verificate în cel puțin 3 surse competente, nu numai de pe teritoriul României. Astfel, eu cred că dacă jurnaliștii se vor folosi de informații istorice bine verificate, vor avea un plus de câștig, „vânzând” mai bine”.
Rep.: În final, vreau să vă felicit, mai ales pentru faptul că dumneavoastră vă implicați responsabil în programul de educație istorică, promovând ideea de adevăr, fără a vă asocia vreunui curent politic sau program propagandistic.
DD: Propaganda nu apare în proiectele noastre. Tot ceea ce întreprindem este total obiectiv și echidistant, deoarece ne dorim ca aceste proiecte să le putem prezenta și internațional.
Rep: Vă mulțumesc pentru timpul acordat! Vă doresc mult succes!
