Radu Berceanu consideră că autostrada Transilvania nu reprezintă o prioritate

Fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu a declarat în cadrul unei dezbateri, la Craiova, că lucrările pentru finalizarea Autostrăzii nu constituie o necesitate pentru ţara noastră. Afirmaţia lui Berceanu a fost făcută în timpul unei declaraţii a Directorului Agenţiei de Dezvoltare Regională Oltenia, Marilena Bogheanu, care preciza că în judeţele din centrul României este necesară o infrastructură rutieră favorabilă. Marilena Bogheanu a mai declarat că prin Transilvania sunt prevăzute să treacă mai multe coridoare europene. Ea a fost însă întreruptă de Radu Berceanu, care a spus: Am să spun eu. A fost o prostie şi este o prostie! Autostrada Transilvania nu e o prioritate. Pentru că am vorbit cu Uniunea Europeană noi România şi am spus: «vrem Culoarul IV» şi după aceea nu am fost serioşi să ne ţinem de Culoarul IV. De aceea nici nu ne sprijină UE şi de altfel nimeni pentru Transilvania. Am făcut acea bucată pentru că era începută 80 la sută şi trebuia făcută, pentru că era păcat să aruncăm pe geam toată munca aia şi banii ăia. Dar nu e o prioritate. În domeniul autostrăzilor, Autostrada Transilvania este prioritatea doi. Dacă mergem până la Cluj, ne omoară pe străzi. (A.M.F.)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns