Prima ieşire publică pentru băieţelul lui Cristiano Ronaldo

Fotbalistul a fost fotografiat pentru prima dată alături de fiul său. Fotbalistul se afla împreună cu băieţelul şi iubita sa, Irina Shayk în Portugalia. Se pare că cei trei au petrecut un week-end împreună, ca o familie adevărată, deşi băieţelul nu este copilul Irinei.

Ronaldo l-a scos în lume pe Cristiano Ronaldo jr. îmbrăcat după ultima fiţă, asemeni tatălui său, în haine de la Burberry. Irina Shayk s-a comportat ca o mamă cu băieţelul, deşi el a fost conceput de fotbalist cu o altă femeie în timp ce era şi cu Irina. Rusoaica a decis să rămână alături de Ronaldo după ce a aflat că jucătorul a înşelat-o cu o englezoaică de 20 de ani, care a rămas însărcinată. Fotbalistul lui Real Madrid s-a înţeles cu mama băiatului, care a dorit să rămână anonimă, pentru ca toate drepturile să le aibă el, iar ea să nu îşi viziteze niciodată copilul. De copil se ocupă cel mai mult mama lui Ronaldo, Dolores.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns