Maşina şefului Poliţiei Timiş a trecut pe roşu

Maşina şefului Poliţiei Timiş a fost filmat trecând în viteză cu maşina pe culoarea roşie a semaforului, potrivit Adevărul. Gheorghe Popescu a recunoscut că în imagini se află maşina lui, dar spune că nu ştie dacă se afla la volan. Încălcarea regulilor de circulaţie vine chiar după lansarea la nivel naţional a unei campanii împotriva poliţiştilor care nu respectă legea.
Şeful Poliţiei Timiş spune că e foarte posibil să nu fi condus el maşina. Am recunoscut că e maşina mea. Imaginile le consider tendenţioase şi rău voitoare. Normal că îmi conduce şi altcineva maşina. O dau de exemplu la mecanici auto. Am nevastă, am rude, am prieteni, puteam să dau oricui maşina. Dacă am fost eu, mă supun legii, dar nu ştiu dacă eram eu la volan, a declarat la Realitatea TV, Gheorghe Popescu, şeful Poliţiei Timiş.
Nu este însă pentru prima oară când Gheorghe Popescu încalcă regulile de circulaţie. În urmă cu câteva luni, şeful poliţiştilor timişeni a fost surprins când îşi parca maşina chiar în faţa inspectoratului, lângă semnul de oprire interzisă. (Sursa Realitatea.net)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns