După refuzul lui Hagi, Mircea Sandu s-a înţeles imediat cu Victor Piţurcă. Preşedintele FRF şi cel care ultima data a antrenat-o pe Universitatea Craiova au bătut palma după trei ore de discuţii. Mâine, Victor Piţurcă va susţine o conferinţă de presă în care va vorbi mai pe îndelete despre instalarea sa.
Deocamdată, ceea ce este sigur este că Ştefan Iovan nu va mai fi secundul lui „Piţi”. Contractul va fi semnat pe o durată de 4 ani şi actualul selecţioner va avea acelaşi salariu din mandatul precedent, 600.000 de euro. Nu-mi place să dau declaraţii pe stradă, dar acum este o situaţie specială şi de aceea o fac. Nu a fost o decizie grea să accept revenirea la echipa naţională. Mâine, la ora 13:00, va avea loc o conferinţă de presă în care va avea loc prezentarea oficială, a spus Piţurcă la ieşirea din FRF.
Anda Deliu

Fii primul care comentează