Judeţul Timiş, unul dintre primele judeţe din România în care s-au jucat meciuri de fotbal, ar putea avea anul viitor tot cinci echipe in Liga a treia, în cel mai pesimist caz. În cel mai optimist caz, Poli rămâne în Liga întâi, în Liga a treia vor fi tot cinci echipe din judeţ, dar în Liga a doua, nu vom avea reprezentant.
Soarta finala în povestea licenţierii lui Poli se va decide săptămâna viitoare, când se întruneşte Comitetul executive al FRF. Sunt posibile trei variante. Fie regulamentul se modifică, iar Poli şi Gloria Bistriţa rămân în prima ligă, fie decizia retrogradării în Liga a treia se menţine, fie Poli primeşte licenţa pentru Liga a doua, cu derogare. În cazul în care poli ajunge în eşalonul al treilea, automat cei de la Poli 2 vor retrograde în Liga a patra, deoarece regulamentul nu permite ca sateliţii să joace în acelaşi eşalon cu primele echipe.
Nici anul viitor, Timişul nu va avea reprezentante în Liga a doua, cu excepţiai situaţiei în care Poli va primi licenţa pentru eşalonul second. Din seria a cincea a Ligii a treia, cea în care joacă echipele timişene, a promovat Luceafărul Oradea, echipa aflată pe primul loc, cu 59 de puncte. Recaşul va juca şi anul viitor în Liga a treia, deoarece s-a clasat pe locul doi, cu 49 de puncte. Tot în acest eşalon vor juca Poli 2 (sau Poli, dacă este retrogradată) şi Unirea Sânnicolau. Din campionatul judeţean, tot în Liga a treia a promovat Flacăra Făget după ce au câştigat barajul de promovare cu Jiul Petroşani. În ceea ce priveşte Millenium Giarmata, poziţia din clasament îi permite să rămână în Liga a treia, dar cel mai probabil, echipa va face schimb cu CFR Timişoara. Mamma Mia Becicherecul Mic a retrogradat de pe penultima poziţie.
Anda Deliu

Fii primul care comentează