Domeniul regal de la Săvârșin – deschis pentru public

domeniul regal de la Savarsin
Domeniul Regal de la Săvârșin se deschide publicului

Domeniul regal de la Săvârșin este redeschis pentru public începând cu data de 1 mai. Astfel, prefațând programul de vizitare obișnuit, respectiv de la începutul lui mai și până în 1 octombrie, programul domeniului s-a adaptat minivacanței.

Ce se poate vedea la Săvârșin!? Pentru cei care încă nu au fost, este un excelent loc de recreere și cunoaștere. Un loc magic și încărcat cu amintirea ultimului suveran al României, respectiv Regele Mihai I. Astfel, programul și condițiile de vizitare sunt următoarele:

  • Satul Regal: joi 1, vineri 2, sâmbătă 3 și duminică 4 mai 2025, de la ora 10.00 la ora 18.00. Pot fi vizitate Muzeul Automobilului, Atelierul Auto al Regelui Mihai, Magazinul de Suveniruri și Casa Ceaiului.
  • Parcul Regal poate fi vizitat joi 1, vineri 2, sâmbătă 3 și duminică 4 mai 2025, în grup, în compania unui ghid. Grupurile vor intra în parc din oră în oră, la 10.00, 11.00, 12.00, 14.00, 15.00, 16.00 și 17.00.

Pentru detalii și programări sunteți invitați să contactați 0770 562 822 sau prin e-mail, la contact@savarsinregal.ro

Parcul Regal de la Săvârșin
Parcul Regal de la Săvârșin
Satul Regal de la Săvârșin
Satul Regal de la Săvârșin

Automobilele Regelui Mihai – punct de atracție la Săvârșin

Credem că sunt de un real interes automobilele care i-au aparținut Maiestății Sale. Are câteva modele Bantam, Willys și Ford, dar nu numai, acestea fiind însă cele mai apreciate. Jeep-urile Regelui Mihai sunt piese de rezistență pe care orice colecționar și-ar dori să le aibă.

Muzeul Automobilului cu jeep-urile Regelui Mihai de la Săvârșin
Muzeul Automobilului cu jeep-urile Regelui Mihai de la Săvârșin

Pentru cine nu știe, am făcut o scurtă documentare, pentru a spori interesul. Astfel, există trei tipuri de Jeep, adică mașina militară așa cum o știm noi din filmele cu scene de război. Acestea sunt cunoscute după producătorii lor. Respectiv Bantam Car Company, Willys și Ford. Istoria acestei mașini a început în 1939 când armata americană avea nevoie de o mașină bună la toate. Să meargă peste tot, pe orice tip de teren și să fie ușor de întreținut. Bantam a reușit să creeze Jeep-ul în doar 75 de zile, atât cât era termenul fixat de armată.

Chiar dacă Willys nu s-a încadrat în criteriile de timp, armata le-a încredințat lor contractul, în ideea că totuși aveau o capacitate de producție mai mare, o organizare mai adecvată unei astfel de comenzi. Ca o compensație, Bantam a primit totuși și ea un contract de 3000 de mașini. Apoi, jeep-ul, așa cum îl știm noi a rămas să fie dezvoltat de Willys.

Atelierul Regelui Mihai de la Săvârșin
Atelierul Regelui Mihai de la Săvârșin

Însă evoluția războiului și nevoia de tehnică militară au determinat intrarea în joc și a altui mare producător de mașini. Este vorba de Ford. Astfel, până în 1945 s-au produs 660.000 de jeepuri. De remarcat un fapt mai puțin cunoscut. Peste jumătate din jeepuri au fost produse de Ford. Totuși, după război, Willys Overland a preluat dezvoltarea integrală a proiectului. În 1952 se producea mașina cu nr. 1.000.000, tot în acel an fiind produs și primul jeep în varianta civilă.

Caleașcă regală din colecția Regelui Mihai
Caleașcă regală din colecția Regelui Mihai

Numele de Jeep vine de la termenul folosit de armată în faza inițială, respectiv acela de „general purpose vehicle”. Acesta era folosit în vorbirea curentă ceva de genul „gee pee”, iar apoi a ajuns jeep. Mașina se va impune nu neapărat datorită a cine știe ce calități tehnice, ci mai ales va reprezenta spiritul de luptă și curajul american.

Regele Mihai a fost un automobilist pasionat. Vizitatorul acestor spații va rămâne, cu siguranță, încântat de ceea ce vede.