 
Miercuri, 16 mai, la Centrul Regional de Afaceri Timişoara a avut loc întâlnirea dintre reprezentanţii mediului de afaceri şi candidaţii la funcţia de primar al Timişoarei, sub genericul „Mediul de afaceri şi Primarul Timişoarei – împreună pentru progresul sustenabil?”.
Întâlnirea a fost o premieră pentru Timişoara şi a fost organizată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş şi Patronatul Regional Banat. La întâlnirea au fost prezente 160 de persoane, dintre care 90 de reprezentanţi ai mediului de afaceri, membri ai Colegiului de Conducere, Preşedinţi de Secţiune şi firme membre ale CCIA Timiş, organizaţii de afaceri, cluburi economice şi de servicii. Evenimentul a fost organizat deoarece reprezentanţii mediului de afaceri şi-au exprimat dorinţa de a-i cunoaşte mai bine pe candidaţi înainte de a vota la alegerile din 10 iunie. Toţi cei 15 candidaţi la funcţia de primar au fost prezenţi, pentru care au fost selectate şase întrebări din cele 49 trimise de agenţii economici. La întâlnire, fiecare candidat a avut un minut timp să se prezinte, iar apoi evenimentul a fost structurat în două paneluri. În primul panel, fiecare candidat a avut maximum două minute timp pentru a răspunde celor şase întrebări. Apoi, candidaţii au răspuns la trie întrebări. Acestea au fost alese astfel: din cele 24 de formulare de întrebări colectate din sală, comisia special instituită a selectat 13 întrebări la care se putea primi un răspuns pe loc, opt care nu aveau relevanţă pentru relaţia mediul de afaceri – primărie şi trei care necesită răspunsuri complexe şi / sau documentare suplimentară. Din cele 13 întrebări care puteau primi răspuns pe loc, un reprezentant al mass media a tras la sorţi cele 3, pentru care fiecare candidat a avut alocat 1 minut de răspuns. Întrebările pe care participanţii din mediul economic prezenţi în sală le-au exprimat în scris şi pentru care comisia de selecţie a organizatorilor a apreciat că este necesar un timp de 15 zile de documentare din partea candidaţilor, au fost centralizate şi transmise candidaţilor. În termen de două săptămâni, CCIA Timiş va centraliza răspunsurile primite de la candidaţi şi va reveni cu un comunicat de presă.

 
	 
	 
	 
	 
	 
		 
		 
		
Fii primul care comentează