INTERNAŢIONAL / Acţiunile europene au consemnat cea mai semnificativă scădere săptămânală din ultimele două luni

Acţiunile europene au consemnat cea mai mare depreciere săptămânală din ultimele două luni, în condiţiile în care autorităţile nu au reuşit să ajungă la un acord referitor la criza datoriilor din zona euro iar costurile de creditare ale Italiei şi Spaniei au crescut semnificativ, transmite Bloomberg. Acţiunile băncii belgiene KBC Groep NV au scăzut cu 28%, cea mai mare pierdere consemnată în rândul băncilor, în condiţiile în care costurile finanţării în dolari şi eurobonduri au crescut. Banca germană Commerzbank a pierdut 13% pe fondul speculaţiilor potrivit cărora ar putea avea…

Citește mai mult

Leul s-a depreciat din nou

Probleme mondiale afectează şi moneda naţională. Leul s-a depreciate din nou faţă de euro şi dolar, dar şi faţă de francul elveţian, care este aproape de a atinge maximul istoric. Acum, cursul faţă de euro a urcat la 4,2527 lei/euro. Problemele din SUA, care riscă să intre cât de curând în incapacitatea de plată, dar şi scăderea ratingului Greciei au făcut ca toate monedele din regiune să fie afectate. De asemenea, moneda naţională a scăzut şi în raport cu dolarul, cursul fiind acum de 2,9547 lei/dolar. De asemenea, în raport…

Citește mai mult