Timişoara ar putea aduce o premieră în învăţământul românesc. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” şi Universitatea Politehnica ar putea fuziona începând cu anul universitar următor. Deocamdată, cele două mari universităţi negociază fuziunea, iar consorţiul a fost legalizat la notar şi recunoscut de către Ministrul Educaţiei. Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie, Ştefan Drăgulescu a spus că celelalte universităţi din ţară nu au făcut până acum acest lucru din cauza mentalităţilor vechi din perioada comunistă, când universităţile erau clar separate în funcţie de profil. Pot spune că astăzi Senatul…
Citește mai mult