Putin: Snowden poate ramane in Rusia daca „inceteaza sa faca rau” Statelor Unite

Fostul consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate a SUA (NSA) Edward Snowden, refugiat într-un aeroport din Moscova după ce i-a fost revocat paşaportul american, poate rămâne în Rusia dacă “încetează să facă rău” Statelor Unite, a declarat luni preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit AFP, AP şi Reuters.

 ‘”Dacă vrea să rămână aici, condiţia este să-şi înceteze toate activităţile care vizează să facă rău partenerilor noştri americani, chiar dacă aceasta ar putea suna ciudat venind de la mine’” a afirmat într-o conferinţă de presă liderul rus.

 “Rusia nu predă niciodată pe nimeni şi nu are intenţia să facă acest lucru (…) În cel mai bun caz, am schimbat agenţi ai serviciului nostru de informaţii externe cu (persoane) arestate şi condamnate în Rusia”, a mai declarat Putin, citat de AFP.

 Vladimir Putin a subliniat, că Snowden nu este un agent rus, iar agenţiile de securitate din această ţară nu l nu lucrează cu acesta.

 Snowden se consideră un activist pentru drepturile omului, un “nou dissident”, a continuat preşedintele rus, comparându-l pe fostul consultant NSA cu câştigătorul Premiului Nobel pentru pace Andrei Saharov.

 Vladimir Putin a adăugat că Snowden, care este căutat de Washington sub acuzaţia de spionaj ca urmare a divulgării în presă în luna iunie a unor informaţii referitoare la programele americane de supraveghere, ar trebui să-şi aleagă o destinaţie finală, menţionează Reuters. “Dacă vrea să plece undeva şi cineva îl va accepta acolo, atunci să o facă”, a declarat preşedintele rus.

 Edward Snowden a părăsit în urmă cu o săptămână Hong Kong-ul, unde s-a refugiat din 20 mai, şi în prezent e blocat în zona de tranzit a aeroportului Şeremetievo din Moscova.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns