Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 0,83% din PIB, dupa patru luni

Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 0,83% din Produsul Intern Brut (PIB) după primele patru luni din acest an, până la 5 miliarde de lei, potrivit execuţiei bugetare remisă vineri de Ministerul Finanţelor Publice. La finalul lunii martie 2012, bugetul general consolidat înregistra un deficit de 3,4 miliarde lei, respectiv 0,56% din PIB.

Potrivit MFP, în primele patru luni ale anului trecut deficitul bugetului consolidat era de 4,4 miliarde lei, respectiv 0,75% din PIB. În perioada ianuarie – aprilie 2012, bugetul general consolidat a consemnat venituri de 62 miliarde lei, cu 7,4% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent în termeni nominali şi cu 0,3 puncte procentuale ca pondere în PIB.

Veniturile fiscale au înregistrat, în termeni nominali, o creştere cu 10,1% faţă de anul precedent, evoluţii favorabile înregistrându-se la taxa pe valoarea adăugată (+5,8%), accize (+5,0%), impozit pe venit (+17,5%). Contribuţiile de asigurări au fost în sumă de 17 miliarde lei, în creştere cu 7,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns