Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) judecă, joi, cererea procurorilor de arestare în lipsă a deputatului Mihail Boldea, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi au solicitat miercuri Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arestarea preventivă în lipsă a deputatului Mihail Boldea, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, în motivarea solicitării s-au reţinut starea de pericol concret pentru ordinea publică raportat la gravitatea faptelor reţinute în sarcina sa şi existenţa unor indicii temeinice potrivit cărora Mihail Boldea se sustrage urmăririi penale.

Fii primul care comentează