NAŢIONAL / Senatorii care au absentat de la lucrările Senatului vor fi sancţionaţi prin tăierea indemnizaţiilor şi diurnelor

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat miercuri, că în cazul senatorilor Opoziţiei, care nu au participat la lucrările plenului Senatului sau la cele din comisiile permanente de specialitate, li se va aplica sancţiunea tăierii indemnizaţiei sau a diurnelor.

Vasile Blaga a precizat că această măsură va fi luată fără a se ţine cont de faptul că parlamentarii Opoziţiei au fost prezenţi în clădirea Parlamentului în zilele lucrătoare de plen şi comisii. Voi proceda regulamentar, legal, pentru că Regulamentul Senatului este lege organică. Astăzi am primit (…) o adresă din partea liderului grupului parlamentar al PSD, Ilie Sârbu, prin care îmi comunica faptul că parlamentarii senatori, membri ai PSD, nu au participat la nici o şedinţă de plen sau de comisii, dar că au avut alte activităţi. În jurul orei 14.00 a venit o scrisoare asemănătoare din partea dlui Haşotti. Dacă nu au participat la respectivele şedinţe de plen sau ale comisiilor, atunci nu vor primi indemnizaţiile de şedinţă, iar cei din teritoriu, pentru zilele respective nu vor primi diurnele, a declarat Blaga într-o emisiune la Europa FM.

Preşedintele Senatului a explicat că în ce priveşte absenţa senatorilor de la şedinţe, există deja o cutumă la nivelul Senatului care prevede că participarea senatorilor la lucrările plenului sau la şedinţele comisiilor de specialitate este consemnată în lista de prezenţă, astfel că lista celor absenţi ajung la liderii grupurilor parlamentare care decid tăierea diurnei.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns