Ponta declara ca nu profesorii universitari sunt obiectul suprataxarii

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la Bookfest, că nu profesorii universitari fac obiectul posibilei suprataxări, ci aceia care lucrează în companiile şi societăţile de stat ale căror venituri sunt nejustificabile.

În continuare, consider că veniturile uriaşe, şi nu folosesc termenul de nesimţite că îi aparţine domnului Boc, din punctul meu de vedere, sunt absolut nejustificate, ale celor care lucrează în societăţi şi companii de stat, nu mă las şi acelea trebuie să revină la o limtită rezonabilă, a spus Ponta. El a susţinut că deşi nu-i păsuieşte pe profesorii universitari, care au venituri de peste 4.500 de lei, nu aceştia sunt obiectul suprataxării.

Sunt câţiva profesori universitari, dar nu aceia sunt obiectul dorinţei mele de suprataxare, ci cei care câştigă mulţi prea mulţi bani în companiile şi societăţile stat şi spun asta pentru că chiar dacă o să-i schimbăm pe cei puşi de PDL, nu vreau să-i punem pe unii de la PSD şi PNL care câştigă tot atât, că tot nu merită, a spus prim-ministrul. El a mai spus că aceia care lucrează la stat şi au venituri ridicate ar trebui să plece la privat.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns