Guvernul va acorda reîntregirea salariilor bugetarilor în decembrie 2012 dacă în următoarele şase luni nu va apărea un fenomen economic cu totul neprevăzut, a declarat premierul Victor Ponta într-un interviu difuzat marţi de Prima TV.
El a subliniat că Guvernul dispune în buget de banii necesari recuperării salariale şi de spaţiul de deficit bugetar suficient, după cum a fost negociat cu Fondul Monetar Internaţional, motiv pentru care va acorda majorările salariale promise, dacă nu apare un fenomen financiar şi economic cu totul şi cu totul neprevăzut. Premierul a exemplificat că situaţia neprevăzută ar ţine de o catastrofă legată de evoluţiile din Grecia, Spania sau Portugalia în zona euro. Şeful Guvernului a subliniat că în scrisoarea de intenţie către FMI autorităţile române au precizat că le vor acorda bugetarilor revenirea salarială, cu acea condiţie suspensivă, dacă nu apare ceva rău, această formulare fiind, în opinia lui Ponta, normală în relaţia cu Fondul.

Fii primul care comentează