Preşedintele PSD, Victor Ponta, copreşedinte al USL, a făcut un apel, miercuri, către toţi parlamentarii, indiferent de partidul din care aceştia fac parte, să voteze moţiunea de cenzură şi să nu-şi bată joc de cei care i-au ales.
El a precizat că USL are în acest moment 224 de membri în grupurile parlamentare şi a susţinut că, dacă moţiunea de cenzură va trece de Parlament, suferinţa românilor va fi scurtată cu şase luni. Preşedintele PSD a reafirmat că toţi parlamentarii partidului vor fi prezenţi, adăugând că inclusiv un coleg care are grave probleme de sănătate, Ionuţ Chiseliţă de la Caraş Severin, şi-a exprimat dorinţa de a fi prezent la dezbaterea moţiunii de cenzură.

Fii primul care comentează