Senatorul liberal Nicolae ROBU – rector al Universităţii ‘Politehnica’ din Timişoara, a transmis ieri, 9 februarie, un comunicat de presă, în care spune: ”Din partea unei puteri care excelează doar la hoţie, incompetenţă şi abuz, nu mă puteam aştepta la o conduită corectă nici cu ocazia punerii în aplicare a noii legi a educaţiei. Câtă vreme art. 364, alin. (2) din această lege spune: ‘La finalizarea actualului mandat, noile organe de conducere ale universităţilor se vor stabili în baza prezentei legi’ -şi chiar dacă acest articol n-ar fi existat, pur şi simplu pe baza principiului sfânt oriunde în lumea civilizată al neretroactivităţii legilor-, eu cred că este limpede pentru orice om de minim bun simţ, că de drept ar fi ca actualele mandate să se deruleze până la finele lor, în termenii în care ele au fost definite de legile pe baza cărora au fost obţinute. Eu am fost ales ca Rector al Universităţii ‘Politehnica’ din Timişoara de membrii comunităţii academice a acestei universităţi pentru un mandat de 4 ani şi ca Senator al României de cetăţenii Timişoarei -cu ştiinţa acestora că sunt Rector, ba mai mult, poate tocmai pentru aprecierea pe care mi-o purtau cunoscându-mi prestaţia ca Rector!- de asemenea pentru un mandat de 4 ani şi n-o să-i dezamăgesc nici pe unii, nici pe ceilalţi conformându-mă dorinţei discreţionare a acestor nefaste personaje ale istoriei României, pe nume Traian Băsescu şi Emil Boc. Aşadar, voi lupta cu această putere în instanţele de judecată, cu convingerea că, având de partea mea atât dreptatea de bun simţ, cât şi dreptatea juridică, voi învinge. Deci: nu-mi voi da demisia din niciuna din cele două funcţii, considerând că LEGEA -în problema în speţă: tocmai Legea educaţiei, art. 364, alin. (2)- este mai presus de orice şi oricine, inclusiv de normele de aplicare a ei şi de autorul lor”.
Articole asemănătoare
Administratie
Ziua Eroilor, sarbatorita la Timisoara
Mâine, 24 martie, este Înălţarea Domnului, zi în care se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor. Evenimentul va fi marcat, ca de obicei, şi la Timişoara. Programul manifestaţiilor va începe la ora 12, în faţa Catedralei Mitropolitane. […]
Educaţie
EDUCATIE / Toastmasters te aşteaptă la RIUF
Săptămâna viitoare, RIUF îşi deschide porţile la Timişoara, mai precis, în data de 20 martie. Pe lângă ofertele de studii în străinătate, tinerii pot găsi şi alte standuri, cum este cel de la Toastmasters, de […]
Administratie
Arhitectii doresc să contribuie la dezvoltarea urbana durabila a Timisoarei
Registrul Urbaniştilor România – Brioul Teritorial al Regiunii de Dezvoltare Vest, Facultatea de Arhitectură din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara şi Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Teritorială Timiş au trimis două înştiinţări primarului Nicolae Robu […]

Fii primul care comentează