Motocicliştii de la CS Dumbrăviţa au avut evoluţii foarte bune în a doua etapă din Campionatul Supermoto de la Arad. Vlad Neaga şi Ionuţ Laurenţiu Ciurescu au urcat pe prima treaptă a podiumului la categoria lor, iar Bogdan Covaci a obţinut un loc trei.
Iniţial, etapa a doua din Campionatul Supermoto trebuie să se ţină la Bacău, dar până la urmă s-a ţinut la Arad, pe circuitul Las Vegas. Vremea extrem de capricioasă nu i-a încurcat pe piloţii timişeni, care au făcut din nou o figură frumoasă. Vlad Neaga, pilotul de numai 11 ani a obţinut primul loc la categoria Supermoto, clasa 85, cu motocicleta Honda CR 85. Neaga a câştigat detaşat după ce a fost primul în ambele manşe şi s-a distanţat considerabil de pluton. Şi Ionuţ Laurenţiu Ciurescu (18 ani) a câştigat la categoria sa, Scutere până la 70 cc. Scuterul Yamaha Aerox cu care a concurat nu i-a mai pus problemele din calificări, iar Ciurescu c reuşit să câştige cursa. Bogdan Covaci a urcat şi el pe podium la categoria Supermoto 3. Debutantul de 16 ani care concurează cu o Honda CR F 250 s-a clasat al treilea într-o cursă în care a avut adversari mai experimentaţi. Pilotul s-a pregătit mult în ultima lună, iar acest lucru i-a adus locul al treilea.
Anda Deliu

Fii primul care comentează