Din această toamnă, Timişoara va avea şi o echipă de volei masculin în prima divizie. Universitatea Timişoara, echipa antrenată de Sorin Grădinaru a promovat după mai mulţi ani în primul eşalon, iar iubitorii sportului timişorean vor putea urmări la Sala „Constantin Jude” şi meciuri de volei, nu doar de baschet şi handbal.
Sezonul competiţional va începe pentru voleibalişti în octombrie. Deocamdată, echipă a reluat antrenamentele în sala de sport a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, locul unde au şi jucat meciurile oficiale din sezonul precedent. De la echipă nu a plecat nici un jucător, iar antrenorul spera să mai vină întăriri pe Bega. Abia ieri ne-am reunit şi de astăzi am reluat antrenamentele. Nu am pierdut nici un jucător faţă de sezonul trecut, din contră, sperăm să ne fortificăm, aşa cum ne-am propus, şi până săptămâna viitoare să ştim lotul cu care vom aborda viitorul campionat, a spus Sorin Grădinaru.
Tehnicianul echipe este mulţumit de parametri fizici ai elevilor săi. Sincer, mă aşteptam să consemnăm parametrii mai scăzuţi, dar spre mulţumirea mea, se manifestă destul de bine şi sunt premise pentru o muncă de calitate în perioada imediată, a spus Grădinaru despre elevii săi. Echipa nu va face nici un cantonament, dar băieţii se vor antrena în Timişoara şi vor disputa şi câteva meciuri de verificare. Deocamdată, echipa nu are un obiectiv fixat pentru sezonul viitor. Impactul cu prima ligă va fi foarte serios. Trebuie să ne pregătim, să ne verificăm şi după ce vom lua contact cu echipele de primă divizie, care s-au întărit în această perioadă, putem să ne fixăm şi obiectivul, a completat Sorin Grădinaru.
Galerie foto













Fii primul care comentează