Maramureş / Un pompier militar a murit în timp ce se deplasa cu echipajul la un incendiu

Un ofiţer din echipa de intervenţie a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Maramureş, a murit duminică, în urma unui accident ce a avut loc în timp ce echipajul se îndrepta spre locul unui incendiu, unde o casă de vacanţă luase foc. Maşina cu care se deplasa echipajul s-a răsturnat pe DE58, evitând o acroşare în trafic. Accidentul de circulaţie a provocat cinci victime în rândul echipajului de pompieri. Lt. Adrian Marchiş a murit la scurt timp după ce a fost scos dintre fiarele contorsionate ale maşinii ce s-a răsturnat, în timp ce primea asistenţă medicală la Spitalul Judeţean de Urgenţă Maramureş.
Purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Adrian Sabău, a declarat că lt. Adrian Marchiş a decedat în urma gravelor traumatisme suferite.
Maşina de intervenţie a ISU Maramureş s-a răsturnat în timp ce încerca să evite impactul cu un autoturism care nu a acordat prioritate de trecere autoutilitarei aflată în misiune. Echipajul ISU mergea să stingă un incendiu în cartierul Apa Sărată din localitatea Tăuţii Măgherăuş.
Potrivit primelor informaţii constatate la locul accidentului, şoferul autoutilitarei militare a pierdut controlul volanului, aceasta fiind proiectată în stâlpii de beton aflaţi pe marginea DE58. Doi pompieri au rămas încarceraţi timp de câteva zeci de minute între fiarele maşinii, care în urma şocului puternic s-a rupt în două bucăţi. În urma impactului foarte puternic, o parte din autoutilitara dislocată a rămas la aproximativ 30 de metri de locul izbiturii. La faţa locului s-au deplasat cinci ambulanţe. S-a reuşit scoaterea victimelor dintre fiare de către alţi colegi, pompieri militari sosiţi la locul accidentului. Unul dintre militarii răniţi, a avut nevoie de manevre de resuscitare, fiind în stare critică, iar ceilalţi prezentau leziuni la nivelul capului şi mâinilor.
Traficul pe DE 58 a fost întrerupt mai multe ore. Poliţia municipiului Baia Mare a demarat o anchetă pentru a stabili cauza accidentului.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns