„255 de ani de presă în Banat” – Simpozion științific

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala „Valeriu Braniște” ‒ Timiș; Academia Română – Filiala Timişoara; Biblioteca Academiei Române ‒ Filiala Timișoara, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara; Universitatea de Vest din Timișoara și Asociația Română de Istorie a Presei organizează simpozionul științific „255 de ani de presă în Banat”. Simpozionul este dedicat împlinirii a 255 de ani de la apariția primului ziar în Banat, Temeswarer Nachrichten, în 1771.

Manifestarea debutează cu rostirea cuvintelor de întâmpinare de către academician Mircea DUMITRU, vicepreședinte al Academiei Române; Înaltpreasfinţia Sa Ioan SELEJAN, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului; academician Dan DUBINĂ, președintele Filialei Timișoara a Academiei Române; conf. univ. dr. ing. Florin DRĂGAN, rectorul Universității Politehnica Timișoara și ing. Dan CONSTANTIN, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

În continuarea manifestării, vor rosti alocuțiuni: prof. Hans VASTAG, ne va vorbi despre  Temeswarer Nachrichten, primul ziar din sud-estul Europei a apărut la Timișoara în 1771; prof. univ. dr. Adrian Dinu RACHIERU, cu lucrarea Povestea neștiută a unei reviste de cultură („Banatul”, Serie nouă); prof. scriitor, publicist, editor Gheorghe JURMA, ne va prezenta Scurtă istorie a presei şi tiparului din Reşiţa; drd. Mariana STRATULAT, cu comunicarea „Libertatea” la 80 de ani. Continuitate, memorie și identitate în presa românească din Banat; prof. dr. ing. Dumitru MNERIE, File din istoria publicațiilor tehnico-științifice din Banat; preot, CS III, dr. Daniel ALIC, cu alocuțiunea Presa bisericească scrisă din Banat; publicist Gheorghe CRIȘAN, Forum studențesc – reverberații ale presei altfel; Zoltan KOVACS, publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala Timișoara, ne va vorbi despre Fenomenul Agenda.

În cadrul simpozionului științific, conf. univ. dr. Mariana CERNICOVA, va prezenta volumul File din istoria presei bănățene. Restituiri (I), ieșit de sub tipar de curând la Editura și tipografia David Press Print din Timișoara, prilej cu care, îngrijitorii ediției Ioan DAVID și Daniela FLORIAN, mulțumește tuturor contributorilor pentru efortul depus la apariția acestui volum.

Manifestarea va avea loc vineri, 16 octombrie 2026, începând cu ora 11.00, în Aula Filialei din Timişoara a Academiei Române, Bd. Mihai Viteazu, nr. 24, moderatorul simpozionului fiind conf. univ., CS II, dr. Ioan DAVID, coordonatorul Bibliotecii Academiei Române, Filiala Timișoara și președintele Filialei „Valeriu Braniște” – Timiș a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

La eveniment vor participa academicieni, cercetători științifici, jurnaliști, profesori universitari dar și cetățeni ai urbei, președinți de filiale și membri ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Partenerii evenimentului:  Direcția Silvică Timiș; Cramele Recaș și Cramele Aramic.