Un incendiu a izbucnit vineri dimineaţa la subsolul unor blocuri din complexul rezidenţial Băneasa, aflat în apropierea viitorului sediu al Ambasadei SUA la Bucureşti.
Oficiali ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti au declarat că incendiul din subsol a cuprins aproximativ două scări de bloc, garajele amenajate la subsol, unde erau parcate 15 autoturisme. Incendiul izbucnit vineri în complexul rezidenţial Băneasa Park a fost stins. La acţiune au participat peste 40 de pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, trei maşini cu apă şi spumă, un mobil de descarcerare şi o ambulanţă de prim-ajutor. Reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti au declarat că incendiul a afectat aproximativ 30% din suprafaţa garajelor de la subsolul blocului, o maşină a ars în întregime iar altele au suferit avarii în proporţii diferite.
Incendiul s-a manifestat de la o maşină de teren care a ars în totalitate. Restul au suferit avarii minore. De asemenea, subsolul blocului a fost degradat pe aproximativ 30 de mp. Au fost afectate ţevile de scurgere ale blocului şi instalaţia electrică a garajului. Principala problemă cu care s-au confruntat pompierii militari a fost cea a evacuării fumului, a precizat sursa.

Fii primul care comentează