Comisia tehnica a UE de evaluare a României pentru intrarea în spaţiul Schengen a verificat modul în care sunt respectate criteriile de aderare. Comisia, formată din 10 auditori din ţări Schengen, a verificat fluxurile de pasageri, măsurile luate pentru separarea fluxurilor de călători din ţările Schengen şi non-Schengen. De asemenea au fost verificate echipamentele existente, porţi de îmbarcare, aparatura cu raze x, porţi antitero etc. “Din primele reacţii ale comisie de evaluare, Aeroportul Internaţional Timişoara este pregătit pentru aderarea la spaţiul Schengen. Am reuşit într-un timp record să finalizam construcţia aerogării non-Schengen, să instalăm echipamentele de verificare şi control, să facem tot ce era necesar pentru a îndeplini condiţiile impuse de comisia tehnică.”, a declarat directorul general al Aeroportului Internaţional Timişoara Traian Vuia, Cornel Sămărtinean. Valoarea totală a investiţiei pentru aerogara Non-Schengen depăşeşte 3,5 milioane de euro. Aceasta cuprinde pe lângă construcţia propriu-zisă, dotările necesare unei bune funcţionari a aerogării (benzi transportoare, aparatură cu raze x, sisteme de supraveghere, de sonorizare şi de afişări curse, reţea de voce şi de date). După elaborarea raportului de evaluare clădirea va fi destinată, până în momentul intrării României în spaţiul Schengen, operării pasagerilor de pe zborurile interne. Raportul evaluării urmează a fi publicat în cursul lunii decembrie.
Articole asemănătoare
Stiri externe
INTERNAŢIONAL / În Spania, curse aeriene suspendate din cauza grevei piloţilor
Prima dintre cele două zile de grevă a piloţilor de la Iberia a obligat compania să anuleze deja 17 curse aeriene până la ora 14.30, duminică, potrivit anunţurilor de pe aeroportul Madrid-Barajas, informează Europa Press. […]
Stiri externe
INTERNAŢIONAL / Preşedinţia daneză a UE vrea să deblocheze intrarea României şi Bulgariei la Schengen
Preşedinţia daneză a Uniunii Europene (UE) a afirmat miercuri că intenţionează să deblocheze intrarea României şi Bulgariei în spaţiul fără frontiere Schengen, faţă de care şi-au exprimat opoziţia Olanda şi Finlanda, relatează Efe şi Novinite. […]
Fapt Divers
Trafic normal pe Aeroportul International Traian Vuia din Timişoara
Condiţiile meteo nu au afectat operaţiunile pe Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia. Traficul se desfăşoară în parametrii optimi. Încă de la primele ore ale zilei, utilajele de dezăpezire au acţionat pentru curăţarea pistei şi a […]

Fii primul care comentează