Prima dintre cele două zile de grevă a piloţilor de la Iberia a obligat compania să anuleze deja 17 curse aeriene până la ora 14.30, duminică, potrivit anunţurilor de pe aeroportul Madrid-Barajas, informează Europa Press.
Primele zboruri afectate sunt cele spre Lisabona, Paris, Roma, Londra, Geneva, Moscova, Istanbul, Santo Domingo, Miami şi Tel Aviv, precum şi legăturile naţionale cu A Coruna, Bilbao, Asturias, Jerez, Malaga şi două cu Barcelona. În primele ore ale zilei de duminică, zi în care Iberia va anula în total 91 de curse aeriene, se înregistrează o mică afluenţă de călători.
Potrivit personalului Iberia, majoritatea călătorilor nu au avut probleme deoarece această companie – care a reuşit să redistribuie 80% dintre pasagerii afectaţi – a putut să-i anunţe din timp. Sindicatul Sepla a convocat două zile de grevă, duminică şi joi 29 decembrie, în semn de protest faţă de crearea companiei pentru distanţe mici şi medii Iberia Express, care ar urma să opereze din martie 2012.

Fii primul care comentează