Formaţia Celelalte Cuvinte, una dintre cele mai longevive şi mai admirate trupe rock din România, îşi sărbătoreşte cei 30 de ani de existenţă printr-un spectacol-concert pe măsura trupei şi a vârstei, joi, la Sala Palatului.
Turneul aniversar „Celelalte Cuvinte – 30 de ani” a debutat în 4 noiembrie, la Oradea, trecând prin 12 oraşe, iar membrii trupei având ocazia să-şi întâlnească fanii din toată ţara. Chiar dacă au dobândit statutul de trupă-legendă a rockului românesc, chiar dacă au mii de fani, chiar dacă statutul trupei şi calitatea muzicii sunt incontestabile, pretenţiile rockerilor din Celelalte Cuvinte faţă de ei înşişi sunt mereu în creştere. Călin Pop, Marcel Breazu, Leontin Iovan, Tiberiu Pop şi Ovidiu Roşu s-au pregătit mult pentru turneul de 30 de ani.
Concertul de la Bucureşti, din 8 decembrie, de la Sala Palatului, încheie turneul aniversar, iubitorii rockului românesc având posibilitatea să asculte piese rare, cântate foarte puţin în concerte, dar şi noutăţi. Cuvintele pe care le rostim ni se par prea puţine pentru a exprima ceea ce simţim, spun membrii formaţiei într-un comunicat remis de Gala MGMT&PR. Trupa Celelalte Cuvinte a susţinut primul concert pe 13 decembrie 1981, în calitate de trupă a Casei Studenţilor din Timişoara, evenimentul fiind considerat actul oficial de naştere a trupei.

Fii primul care comentează