
Novak Djokovic este sportivul numărul unu al momentului. A câştigat Wimbledonul, este noul numărul unu ATP şi a devenit erou naţional în Serbia. La Belgrad a fost sărbătoare naţională când „Nole” a revenit în oraşul în care s-a născut.
Circulaţie dată peste cap şi peste 10.000 de fani. Cam aşa a arătat primirea pe care sârbii i-au făcut-o lui Djokovic. Tenismenul a parcurs drumul de la aeroport până în centrul oraşului într-un autocar decapotabil şi a fost nevoie de ore bune pentru ca el să termine traseul. Este o primire incredibilă, vă datorez gratitudinea mea eternă. A venit momentul să-mi las emoțiile să curgă alături de voi. Fanii sârbi sunt cei mai tari din lume, pentru că numai voi eraţi în stare să dați o astfel de petrecere! Este cea mai fericită zi din viața mea și vă dedic tuturor acest trofeu, a fost mesajul lui Djokovic pentru fani. Numărul unu ATP a fost cinstit şi cu un concert de muzică pop, rock şi muzică tradiţională sârbească, organizat doar pentru el. „Nole” a urcat pe scenă şi a cântat alături de fanii săi. Este un model pentru tineri, nu doar un mare campion. Și-a găsit forța în sprijinul familiei și al prietenilor, iar acesta este cel mai bun mod pentru o viață echilibrată, a declarat Radmilo Armenulic, fostul antrenor al echipei de Cupa Davis a Serbiei.
Anda Deliu
Fii primul care comentează