SĂNĂTATE / Confidenţialitatea diagnosticului obligatorie în activitatea medicală

Ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, a declarat vineri, la Sfântu Gheorghe, că centrul medical din Constanţa care nu a păstrat confidenţialitatea diagnosticului unei paciente, generând concedierea sa pe considerentul că ar avea HIV, a făcut o mare greşeală.

Ministrul Sănătăţii a menţionat că acest caz este regretabil şi a avertizat persoanele care lucrează în sistem că legea confidenţialităţii trebuie să le ”domine” activitatea. Nu ştiam de acest caz, aflu acum de la dumneavoastră, dar e regretabil dacă s-a întâmplat aşa. (…) Nu e permis să se divulge secretul medical. (…) Cert e că dacă s-a încălcat legea confidenţialităţii s-a făcut o greşeală. (…) Confidenţialitatea în orice situaţie trebuie să domine activitatea noastră, a declarat jurnaliştilor ministrul Sănătăţii.

Acesta a subliniat că laboratoarele au obligaţia de a efectua doar analizele medicale cerute de pacient sau de medicul curant şi nimic altceva. În context, ministrul Sănătăţii a ţinut să menţioneze că acest caz relevă o lipsă de toleranţă faţă de pacienţii infectaţi cu HIV. Din păcate există această mentalitate că bolnavul cu HIV trebuie marginalizat. Nu e adevărat, pentru că bolnavii cu HIV beneficiază la ora actuală de un tratament foarte eficient. (…) Nu sunt contagioşi în viaţa de fiecare zi, deci nu trebuie marginalizaţi în niciun caz, a declarat Ladislau Ritli.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Constanţa a sancţionat cu 20.000 de lei un centru medical, după ce reprezentanţii acestuia i-au recoltat unei tinere sânge pentru testul HIV fără ca aceasta să ştie şi să-şi dea apoi consimţământul, iar rezultatul care a ieşit incert a fost transmis direct patronului firmei unde fata lucra. Ulterior, tânăra, care nu ştia că ar putea fi bolnavă, a fost dată afară de la locul de muncă fără să i se spună motivul.

Directorul DSP, dr. Constantin Dina, a declarat, vineri că centrul medical a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea protocolului intern de confidenţialitate şi a procedurilor legale în domeniu. Am fost sesizaţi de ARAS pe 13 decembrie şi am demarat o anchetă la centrul medical. Am verificat o serie de documente, reieşind că nu există consimţământul tinerei pentru a i se recolta probe de sânge pentru testarea HIV/SIDA şi nici nu se ştie cui a fost dat buletinul respectiv de analize, a menţionat dr. Dina. Potrivit acestuia, rezultatul testării HIV este dat drept ”incert”, iar centrul medical ar fi trebuit să trimită pacienta la DSP pentru ca testarea să fie repetată, probele fiind trimise la Bucureşti.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns