SPORT / Prima înfrângere acasă, dar leii rămân în vârf

BC Timişoara a suferit prima înfrângere pe teren propriu din actuala ediţie de campionat. Alb-violeţii au pierdut cu 83-79 meciul cu BC Mureş Târgu-Mureş, după un meci jucat prost de „lei”. Echipa rămâne lider în campionat însă cu 28 de puncte.

BC Timişoaraa început mai bine jocul şi a câştigat primul sfert cu 16-11, însă apoi oaspeţii s-au apropiat după ce au câştigat al doilea sfert cu 24-21. La pauză, Timişoara a intrat la cabine cu un avans de două puncte, la scorul de 37-35. Mureşenii au jucat mai bine în sfertul al treilea, terminat 28-20 pentru ei. „Tigrii” au condus cu 66-57, dar egalitatea s-a restabilit la 69-69. Din păcate, în sfertul al patrulea mureşenii s-au dovedit mai tari şi au preluat decisiv conducerea la 77-71. Deşi Timişoara a mai înscris, meciul s-a încheiat 83-79 pentru oaspeţi care şi-au luat revanşa pentru eliminarea din cupă. Cel mai bun marcator a fost Bogdan Popescu, cu 24 de puncte, dezamăgit la final de rezultatul meciului. Nu  e un sentimente mai neplăcut pentru un sportiv decât să pierzi acasă în faţa propriilor fani, după o bătaie în care nu cred că am dat 100%. Mureşul este o echipă foarte puternică, iar meciul din cupă nu a semănat deloc cu ce au jucat. Au alt antrenor, altă mentalitate, se luptă altfel. Noi nu am dat 100%, dar trebuia să dăm 101% când nu merg lucruri care de obicei merg, cum a fost aruncarea de trei puncte. La Ploieşti nu am jucat extraordinar, dar am câştigat. Poate ne-am gândit mai mult la sărbătorile de Crăciun, care la multe meciuri ne-a scos, a declarat Popescu la finalul partidei. Au mai înscris multe puncte Ivan Siriscevic, Nikola Jovanovic, ambii cu 13 puncte, urmaţi de Zlatko Jovanovic, cu 12 puncte. De la Mureş cel mai bun marcator a fost Forte, cu 18 puncte, Cooley, cu 17 puncte, Stănescu şi Watson, amândoi cu 13 puncte.

După meci, Pedrag Badnjarevic a spus că oboseală şi sărbătorile nu sunt scuze pentru înfrângere. Pot spune că putem fi mulţumiţi cu prima parte a sezonului, dar nu şi cu partea a doua. Astăzi nimeni nu a avut o zi bună în ofensivă, dar nici în defensivă. Am jucat în sfertul al treilea câteva minute, apoi nu am mai existat, am ratat multe aruncări. Şi jucătorii Mureşului se gândeau la Crăciun, toate echipele sunt obosite. Îmi doresc pentru noul an să ne îmbunătăţim jocul, a declarat tehnicianul sârb după meci.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns