SPORT / Înfrângere dar joc bun cu HCM Constanţa

Politehnica Municipal a pierdut meciul cu HCM Constanţa la scorul de 19-21. Alb-violeţii au reuşit însă să ţină piept campioanei, iar pe final, publicul din Sala „Constantin Jude” a sperat la mai mult şi a huiduit arbitrajul.

Poli a făcut, ca de obicei, un joc foarte bun în apărare, dar extremele nu au prins o zi bună, iar Mihai Timofte a şi ratata două aruncări de la 7 metri. Constanţa a fost la conducerea de la începutul jocului, dar în minutul 17 Fenici a egalat la scorul de 4-4. Din păcate, în a doua jumătate a reprizei, studenţii au jucat mai prost şi oaspeţii s-au distanţat la scorul de 9-5. Alb-violeţii au ieşit cu altă faţă de la vestiare şi în minutul 37, după o reuşită a lui Dragan Mrakic, scorul era de 9-10 pentru Timişoara, iar publicul spera la mai mult. Constănţenii au revenit însă la un avans de patru goluri la 10-14 în minutul 45. Finalul a fost unul strâns, cu o aruncare de la 7 metri contestată vehement de suporterii timişoreni, dar meciul s-a terminat 19-21 pentru HCM Constanţa, care rămâne neînvinsă în actuala ediţie de campionat. De la Poli, cei mai buni marcatori au fost Cristian Fenici, cu 6 goluri şi Ioan Stan, cu 5 reuşite. De la Constanţa, cel mai mult a marcat Toma, 6 goluri şi Csepreghi, 5.

Sunt foarte mulţumit, felicitări pentru cum a câştigat Constanţa, a fost un meci foarte bun, în stilul handbalului modern. Noi am pierdut jocul în prima repriză, când am marcat doar 5 goluri. Încercăm acum să pregătim următorul meci de la Satu Mare. Se mai întâmplă în handbal să se rateze de la 7 metri. Am pus puţină presiune pe arbitri în ultimele minute, ca antrenor trebuia să fac ceva. Acestea sunt arbitrajele din România. Am pierdut meciul din cauza extremelor, au jucat slab în prima repriză Andrei Lela şi Mihai Timofte. Pentru Lalic am trimis documentele la Federaţie şi cred că va juca cu Satu Mare. Aşteptăm primele puncte în deplasare, a declarat Nedeljko Vuckovic după meci.

A fost un final de meci tensionat, ştiam că ne aşteaptă un meci foarte tensionat la Timişoara, echipă e foarte bună, iar publicul a fost deosebit. A fost o victorie meritată din punctul meu de vedere, cu o echipă bună a campionatului. Să nu uităm că Poli joacă bine acasă, a bătut Odorheiul şi cu atât mai mult e mai importantă victoria noastră. Nici jocul echipei HCM nu a fost cel pe care ni l-am dorit. Am avut zece jucători convocaţi la echipa naţională, am jucat slab în atac, dar bine în apărare. Presiunea publicului a făcut că meciul să fie mai tensionat decât ar trebui, a declarat antrenorul Constanţei, Constantin Ştefan.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns