La sfârşitul acestei săptămâni, în perioada 10-11 februarie, Facultatea de Economie şi Administrarea a Afacerilor va găzdui conferinţa internaţională „Antreprenoriat şi formarea antreprenorilor în regiunea transfrontalieră România-Ungaria”.
Conferinţa se va ţine în amfiteatrul „Dumitru Mareş” din clădirea de pe strada Pestalozzi. Evenimentul este organizat de Universitatea de Vest Timişoara, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, Universitatea Szeged şi Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Csongrad, în cadrul Proiectului “Să formăm noi antreprenori” (Growing New Entrepreneurs), finanţat de Fondul Regional European de Dezvoltare prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România. Obiectivul proiectului este să ajute la formarea de antreprenori de succes în regiunea transfrontalieră, începând de la nivelul învăţământului. Conferinţa va fi susţinută de cadre universitare, experţi şi specialişti români şi maghiari. Subiectele care vor fi abordate sunt următoarele: Procesul antreprenorial, spirit antreprenorial şi inovare, abordare antreprenorială în marketing, antreprenoriat şi multiculturalism în regiunea transfrontalieră, antreprenoriat şi sprijin financiar pentru IMM-uri în regiunea transfrontalieră, antreprenoriat şi inovare, antreprenoriat internaţional, formare antreprenorială în sistemul de învăţământ . Începând de astăzi până vineri la începerea conferinţei antreprenorii din grupul-ţintă vor lua parte la sesiuni de trening.

Fii primul care comentează