BC Timişoara va relua campionatul sâmbătă, în meciul de pe teren propriu contra celor de la BCM Piteşti. Meciul va fi ultimul antrenament înaintea Final Four-ului Cupei României de săptămâna viitoare de la Bucureşti.
„Leii” continuă să fie pe prima poziţie a clasamentului, deşi au avut şi meciuri amânate din cauza suprapunerilor din Liga Balcanică. Echipa are 32 de puncte, cu unul mai mult decât U Mobitelco Cluj. Pentru suporteri, meciul va marca reîntâlnirea cu Uros Velickovic, fostul component al echipei alb-violete din 2010, când s-a câştigat Cupa României. De asemenea, şi Piteştiul este calificată la Final Four şi va juca semifinala cu CSM Bucureşti. Piteştenii sunt acum pe locul 9 în clasament, cu 27 de puncte după nouă victorii şi tot atâtea înfrângeri. Adversarul nu este dificil, dar perioada în care „leii” au stat pe tuşă va îngreuna puţin misiunea lor. Venim după două săptămâni fără meciuri, dar şi alte echipe au această problemă. Piteştiul este o echipă bună, până acum au jucat mai bine în deplasare. Au doi jucători noi faţă de meciul din tur, şi cum se pregătesc şi ei pentru Final Four, sunt într-o formă mult mai bună acum. Noi ne-am antrenat normal în perioada aceasta, două săptămâni nu e aşa mult, dar poate fi o problemă. Pe de-o parte a fost mai bine că nu am mers în Macedonia, din cauza drumului, a declarat Pedrag Badnjarevic. În acest meci va reveni Dan Păltinişanu. Robert Sarovic rămâne accidentat în continuare, dar jucătorul adus să îl înlocuiască pe postul de pivot, Sime Spralja, s-a descurcat foarte bine până acum. E foarte important să ne concentrăm bine la ora meciului, pentru că nu am jucat în aceste două săptămâni. Vom fi 100% la meciul de sâmbătă, care va fi o încălzire bună pentru meciurile din cupă, a declarat croatul Spralja. Meciul de va juca de la ora 19 la Sala „Constantin Jude” şi va fi tranmis şi pe Digisport. Arbitrii vor fi Doru Vinaşi, Fabiana Niţu şi Cosmin Prişcă.

Fii primul care comentează