SPORT / Nu a fost victorie nici de data aceasta

Deşi a jucat bine, BCM Danzio nu a reuşit să învingă contra celor de la ICIM Arad, oaspetele impunându-se cu 68-56. Timişorencele au făcut multe greşeli în atac şi nu au reuşit să se impună în faţa unei echipe a Aradului mai accesibilă decât sezonul trecut.

Arădencele au jucat mai bine în primele două sferturi, pe care le-au câştigat cu 19-11, respectiv 20-18. Astfel, la pauză s-a intrat cu 39-29, o diferenţă ce nu părea imposibil de recuperat. După primele cinci minute ale sfertului al treilea, Danzio a preluat conducerea la scorul de 42-41, diferenţa mărindu-se la 44-41. ICIM a revenit însă în joc, iar înainte de ultimele zece minute scorul era 50-44. Arădencele au demonstrat că au mai multă experienţă şi s-au impus în ultimul sfert cu 18-12, câştigând partida. Cea mai bună marcatoarea pentru BCM Danzio a fost Jovana Vukoje, cu 16 puncte, urmată de Biljana Pesovic şi Tiffany Brown, cu 14 puncte ambele. Meciul a fost şi debutul sârboaicei Nevena Saponjic, care a reuşit 2 recuperări şi 3 puncte în acest meci. De la ICIM, cele mai bune marcatoare au fost Larisa Toma (18 pct.), Moni Brosovski (17 pct.) şi Korinne Campbell (16 pct.)

Ljubomir Kolarevic a spus după meci că elevele sale au făcut multe greşeli în atac cât şi la capitolul recuperări. Am jucat foarte prost, dar totuşi am pierdut la doar 12 puncte diferenţă. Am avut multe minute în care am jucat fără nicio idee în atac. Nu am avut nicio defensivă bună, nici recuperări defensive, nici contraatacuri, nimic. La recuperări, adversarul a avut 44, noi 23. Pentru Nevena, dacă ne uităm la statistică, a jucat prost, dar pentru ea a fost primul meci, a declarat antrenorul alb-violetelor.

Dan Moraru a spus că a văzut o echipă bună a Timişoarei în acest joc. Sunt îngrijorat pentru că îmi simt echipa foarte obosită. Am avut o lună ianuarie extraordinar de plină, la începutul lui februarie, la fel, deplasări destul de lungi Amânarea etapei trecute ne-a scos un pic din ritm. Noi am jucat slab în acest meci am ratat foarte mult de sub panou de asta s-a şi terminat destul de strâns. Timişoara are o echipă bunicică, cu jucătoare bune, păcat că nu are un pivot mai valoros. Anul acesta nu ne gândim la titlu, dar vrem să jucăm finala, a declarat Dan Moraru, tehnicianul ICIM-ului.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns