Velcea: Vrand-nevrand, tot cu gandul la licenta suntem

Poli Timişoara va juca duminică, în ziua Floriilor şi a Paştelui catolic, al doilea meci pe teren propriu de săptămâna aceasta, cu Unirea Alba-Iulia. Echipa este tot pe primul loc, adversarul unul mai mult decât accesibil, dar în vestiarul alb-violet persistă incertitudinea dacă se va lua sau nu licenţa.

Unirea Alba-Iulia nu ar trebui să pună probleme ui Poli. Oaspeţii de Florii sunt e locul 8, cu 27 de puncte, deci cu şanse cvasi-nule de a spera la promovare, chiar în condiţiile unui campionat imprevizibil cum este cel din România. Echipa rămâne însă conectată la jocuri până când promovarea sportivă va fi o certitudine. Ne vom preocupa în continuare foarte serios de meciurile care ne-au mai rămas din retur şi în special pentru acest joc. Spun acest lucru pentru că suntem conectaţi la importanţa jocului, ştim ce ne va aştepta deoarece întâlnim o echipă bună a Ligii a II-a şi cred că trebuie să avem un prim „11” proaspăt care să fructifice orice ocazii apărute în timpul jocului, a declarat antrenorul despre meci. Răzvan Dobricean va reveni la prima echipă, iar Constantinescu va merge la echipa a II-a, pentru a prinde meciuri.

Ioan Mera este de părere că meciul nu va fi aşa uşor precum o arată diferenţa din clasament. Ne aşteaptă un meci dificil, Alba-Iulia e una dintre puţinele echipe din Liga a II-a care joacă fotbal. Au un antrenor care aşează bine echipa, mi-a fost şi antrenor când am venit acum 6 ani la CFR Timişoara. Trebuie să fim montaţi pentru a câştiga acest meci, a spus Mera. Fundaşul a mărturisit că îi este greu să stea pe bancă, dar se supune rigorilor eşalonului secund, care cer ca în teren să existe cel puţin doi fotbalişti sub 21 de ani. Mi-e foarte greu când nu joc, înţeleg că trebuie să joace juniorii, dar asta tot nu mă încântă, a mai spus Ioan Mera.

După meciul de la Bistriţa, Gheorghe Chivorchian a declarat că este posibil ca Poli să ia totuşi licenţa, deşi nu a lămurit problema în totalitate. Şi jucătorii şi eu am tresărit aşa puţin şi ne-am uitat la mare interes la domnul Chivorchian când a venit să ne comunice şi nouă în privat acest lucru. Vrând-nevrând, tot cu gândul la licenţa pentru Liga I suntem, dar asta nu trebuie să ne împiedice să ne facem meseria, adică să jucăm fotbal din plăcere, a declarat Vali Velcea.

Antrenorul principal al alb-violeţilor a spus că se aşteaptă să fie suspendat pentru meciul de duminică după ce a fost trimis în tribune la meciul cu Gloria Bistriţa. Cum fraţii Rotariu şi Alin Artimon au plecat de la Poli spre alte echipei, pcel mai probabil, pe bancă va sta Adrian Stoicov. Mă aştept să fiu suspendat o etapă. Trebuie să vedem ce prevede regulamentul, dacă Adrian Stoicov poate sta pe bancă, a explicat Velcea.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns