Amical banatean la handbal

Politehnica Municipal şi HC Caraş-Severin au disputat marţi un amical la Sala „Constantin Jude”, încheiat 25-31 pentru echipa lui Aihan Omer.

Meciul s-a jucat din câte trei reprize a câte 20 de minute. La Poli, au fost aduşi şi jucătorii tineri împrumutaţi la Arad, Arseni, Ungureanu, Roşca, Sepentri şi Mihăieş. Prima repriză s-a terminat 9-8 pentru alb-violeţi, iar a doua 20-19. Reşiţenii au preluat conducerea în ultimele 20 de minute, când timişorenii au marcat doar 5 goluri, iar scorul final a fost de 25-31. De la Poli, Arseni a marcat cele mai multe goluri, 5, urmat de Cotinghiu şi Băiceanu, cu 4 goluri, Mrakic, Stan Cristescu şi Timofte câte 2, şi Hagiu, Ursu, Cozma şi Sabin Ignat, câte 1 gol. De la HC Caraş-Severin, cel mai mult au marcat Cuciula (5 goluri), Czari (5 goluri), Marta (4 goluri), Grigoraş (4 goluri).

În acest prim amical am dat şanse rezervelor, plus celor cinci jucători de la Arad. Am condus cu 3 goluri şi am pierdut cu 5, asta e. Tinerii de la Arad mai au mult de muncit. Acum am probleme cu Fenici, cu Lalic, cu Stan, cu Băiceanu şi cu Cristescu, care nu pot face antrenamente la capacitate 10%% din cauza accidentărilor. Noi încercăm să terminăm pe locul 6, a declarat antrenorul lui Poli, Nedeljko Vuckovic.

Ne-am dorit să câştigăm acest meci, pentru că asta înseamnă să ai mentalitate de învingător. În prima parte am aliniat o formaţie foarte tânără, 18, 19, 20 de ani, jucători de perspectivă.  Au făcut unele greşeli, pe care sper să le putem remedia. Mă bucur că Poli a acceptat acest amical, unt bune astfel de meciuri. Jucătorii noştri tineri nu prea au apucat să joace şi astăzi au avut o dorinţă mare de a se afirma  şi, în mare parte, au reuşit. Noi pe viitor urmărim reîntinerirea echipei, a declarat Aihan Omer, antrenorul reşiţenilor.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns