BC Timisoara intra in semifinale

Sâmbătă începe bătălia semifinalelor pentru „leii” din Banat. Se joacă tot pe sistemul cel mai bun din maximum cinci meciuri, iar primele două partide se dispută la Timişoara, sâmbătă şi duminică.

U Mobitelco Cluj este campioana en-titre, echipa care a „spart” după 7 ani hegemonia echipei Asesoft Ploieşti. Cu siguranţă, ardelenii nu vor fi un adversar facil. În tur, clujenii au câştigat pe teren propriu cu 85-67, iar in retur, Timişoara a câştigat acasă cu 72-71. Clujul a avut şi mai mult timp de odihnă, deoarece a învins Mureşul în patru meciuri. De asemenea, nici nu au trecut prin emoţiile prin care au trecut alb-violeţii, care riscau să piardă calificarea la masa verde. Am fost confuzi timp de trei zile. Nu a fost o perioadă prea bună pentru noi. Jucăm împotriva uneia dintre cele mai bune echipe din România, campioana en-titre. Noi suntem puţini mai obosiţi decât ei. Am încercat să ne antrenăm normal, dar toţi ne gândeam la decizie. Pentru Cluj, probabil nu a fost o presiune aşa de mare. Ei ne-au bătut uşor la ei, noi i-am bătut greu, dar lucrurile se schimbă pe parcursul unui sezon, a declarat antrenorul Predrag Badnjarevic. Dan Păltinişanu, prezent şi în semifinala de acum doi ani este sigur că va fi o serie foarte strânsă. Datele problemei stau altfel faţă de acum 2 ani, atunci noi eram echipa care nu emitea pretenţii şi s-a adeverit că echipa favorită a câştigat. Acum lucrurile stau altfel. Suntem două echipe foarte echilibrate, va fi o serie foarte strânsă. O să decidă inspiraţia sau forma de moment a unei echipe. Cred că în mod sigur nicio echipă nu va câştiga cu 3-0, a declarat Păltinişanu. Branko Cuic s-a transferat în această vară de la Cluj la Timişoara şi cunoaşte cel mai bine echipa ardeleană. „U” poate fi o echipă periculoasă din multe puncte de vedere. Eu le cunosc atât atuurile cât şi punctele slabe, iar pe acestea din urmă vom încerca să le speculăm, a declarat Cuic pentru site-ul oficial al clubului. Meciule de la Sala „Constantin Jude” se vor juca ambele de la ora 20 şi vor fi arbitrate de Marius Ciulin, Alexandru Olaru şi Ciprian Stoica.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns