Premierul desemnat Victor Ponta a afirmat joi că secretarii de stat şi consilierii Guvernului Ungureanu ar trebui să rămână în funcţii până la învestirea Cabinetului său, pentru a exista o tranziţie civilizată.
Este decizia lor. Sigur că dacă vorbim de politeţe şi coerenţă este normal, aşa s-a întâmplat şi în 2004. Eu eram atunci în Guvern mi-am aşteptat înlocuitorul, i-am predat biroul, lucrările noastre, aşa s-a întâmplat şi în 2008. Dacă vorbim de un pic de respect pentru regulile normale, ar trebui să rămână şi să facă o tranziţie civilizată. Faptul că nu sunt capabili de aşa ceva dovedeşte un fel de ranchiună, pe care pot să o înţeleg, dar nu neapărat să o scuz, din partea fostului premier, a spus Ponta cu privire la decizia consilierilor şi secretarilor de stat din Guvernul Ungureanu de a demisiona.
Consilierii şi secretarii de stat din aparatul propriu de lucru al premierului demis, Mihai-Răzvan Ungureanu, pleacă din funcţii până cel târziu luni, când este aşteptat votul de învestitură al noului Cabinet Ponta, au declarat joi surse guvernamentale.

Fii primul care comentează