Cuvant despre Magister

Mă bucur că am ocazia  să  spun ceva despre  „Magister”, revistă a Asociaţiei Profesorilor de Istorie din România. APIR-Clio. Înfiinţarea asociaţiei amintite a fost un îndemn pentru profesorii din învăţământul preuniversitar de a căuta noi modalităţi de exprimare a preocupărilor în domeniul istoriei şi dincolo de munca obişnuită la catedră.

Pentru elevi, profesorul dăruit şi pentru înălţarea spirituală a altora ajunge să fie, cu adevărat, magisterul.

Ca în multe alte împrejurări legate de începuturi, iniţiativa fondării unei publicaţii a venit din partea unor profesori craioveni, Toma Lungoci, Sandu Bratu şi Dan Milotinescu, în toamna anului 2005 fiind editat şi tipărit primul număr al revistei „Magister”.

Revista a dorit să se înscrie  de la început  în canoanele rigorii ştiinţifice, ale responsabilităţii pentru lucrul temeinic făcut, să pună în valoare experienţe didactice  personale, activităţi de racordare la lumea europeană, iar strădaniile autorilor de articole şi studii nu au fost zadarnice.

Mai presus de toate, am dorit cu toţii să menţinem vie flacăra unei tării naţionale exprimată de adevăraţi martiri ai neamului, ale căror cuvinte despre iubirea faţă de ţară şi credinţă trebuie să ne călăuzească mereu, căci peste timp se arată la fel de luminoase .

Dintre acestea, nu trebuie să uităm niciodată vorbele lui Mihai Vodă Viteazul:

„Şi hotaru Ardealului. Pohta ce-am pohtit, Moldova, Ţara Românească”.

                                                                                  Prof. Toma Lungoci

Despre Dan Ionescu Articolele 127
Dan IONESCU, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns