Gunoaiele din canalizare defectează stațiile de pompare a apei uzate

Sistemul de canalizare din Timişoara are o lungime de peste 500 km. Colectarea şi transportul apei uzate se fac, în mare parte, gravitaţional. Odată cu extinderea reţelei de canalizare în zonele periferice, pentru că nu se mai poate asigura o pantă suficientă pentru curgerea liberă a apei uzate, au fost realizate în ultimii ani, staţii de pompare.

Funcționarea în bune condiții a stațiilor de pompare a apei uzate este periodic afectată de gunoaiele aruncate de consumatori în rețeaua de canalizare.

Pe raza municipiului Timișoara există 36 de stații de pompare cu 88 de pompe. Echipele de intervenție ale Aquatim care se ocupă de întreținerea și monitorizarea stațiilor au constatat de multe ori că pompele sunt înfundate de materiile grosiere aruncate în canalizare. Deși acestea sunt curățate și reparate de fiecare dată, problema continuă să apară, deoarece menţinerea stațiilor de pompare în stare bună de funcţionare depinde şi de modul în care cetăţenii respectă anumite norme elementare. Din cauza defectărilor repetate ale pompelor, în anul 2011 s-au cheltuit peste 76.000 lei pentru repararea acestora, față de 6.200 lei în 2010. Zonele în care a fost sesizată cu predilecție colmatarea stațiilor de pompare sunt: Freidorf, Plopi, Ghiroda și pe str. Câmpului și Polonă.

În plus, stațiile de pompare au fost proiectate doar pentru preluarea apei uzate menajere, însă imobilele construite în zonele din apropierea stațiilor sunt prevăzute cu un sistem de deversare a apei meteorice direct în sistemul de canalizare. În timpul ploilor, acest lucru duce la depășirea debitului maxim al pompelor și creșterea nivelului apei din canalizare.

Defectarea pompelor nu este o problemă care afectează doar activitatea Aquatim, ci poate crea disconfort și neplăceri consumatorilor. Nefuncţionarea staţiei de pompare pentru o perioadă mai lungă, poate duce, în anumite condiţii, la blocarea sistemului de canalizare şi refularea apei uzate în stradă sau în locuinţe.

Date fiind implicațiile, este atât în interesul consumatorilor cât și al Aquatim să se prevină apariția unor asemenea probleme. De aceea, îi rugăm pe cetățeni să nu mai arunce în rețeaua de canalizare gunoi menajer sau alte obiecte care împiedică funcționarea în bune condiții a acesteia.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns