„Leopardele” au meci sâmbătă cu Sporting Craiova, partidă ce contează pentru optimile Cupei României. Echipa porneşte ca favorită certă şi cei de la CFR spun că îşi doresc trofeul anul acesta.
Campionatul de fotbal feminin este împărţit în trei serii, de Vest, Est şi Sud, dar în Cupă nu se ţine cont de acestea. În seria de Vest, CFR Timişoara se află pe primul loc, cu 12 puncte, faţă de 6 ale următoarelor clasate. Olimpia Cluj, UTA Arad şi Independenţa Baia Mare. În schimb, Sporting Craiova ocupă locul 6, ultimul în Seria de sud. Dacă se vor califica în sferturi, timişorencele vor prelua statutul de cap de serie ale echipei Real Craiova, cealaltă echipă din Bănie, eliminată din faza optimilor. Încercăm să ne punem la punct schemele de joc, să ne omogenizăm şi să reuşim mai multe pe faza de atac pentru că nu cred că Sporting Craiova ne va pune probleme în apărare. Încercăm să eliminăm greşelile făcute în meciurile anterioare. Cupa este un trofeu, deci este un obiectiv, a declarat tehnicianul Florin Bugar. „Leopardele” suferă însă din pricina lipsei de meciuri. Ultima partidă, din etapa a IV-a a sezonului regular s-a jucat în 7 octombrie, când vişiniile au avut meci cu UTA Arad. Ne afectează foarte mult lipsa jocului pentru că facem antrenamente zilnice, dar alta este antrenamentul şi alta sunt meciurile oficiale, a declarat Daniela Trancău. Coechipiera sa, Mihaela Durlă, este de părere că echipa este însă destul de bine sudată pentru a depăşi acest neajuns. Cred că am ajuns într-un stadiu în care putem să facem faţă, ne cunoaştem deja bine, a declarat Durlă. La acest meci nu vor putea evolua Denisa Heisu şi Claudia Bistrian, convocate la lotul U16. Ele se alătură colegei lor, Larisa Sârbovan, convocată la naţionala U19. Meciul se va juca sâmbătă, de la ora 11, pe stadionul CFR.

Fii primul care comentează