Oportunitati de atragere a investitiilor si finantarea sectorului privat

Conferința face parte dintr-un proiect care se derulează la nivel național, printr-o serie de conferințe itinerante organizate în centre economice importante din țară – Oradea (24 octombrie), Cluj-Napoca (1 noiembrie), Constanța (14 noiembrie), Timișoara (27 noiembrie) care vin în întâmpinarea nevoilor comunităților locale de afaceri și se adresează managerilor de companii, investitorilor, antreprenorilor, băncilor, fondurilor de investiții, companiilor de consultanță, caselor de avocatură.

În cadrul evenimentelor, organizatorii își propun să dezbată strategiile guvernamentale de sprijinire a finanțării IMM-urilor, strategiile locale de  atragere a investițiilor, importanța accesului la finanțare a companiilor, soluții de finantare și cofinanțare a IMM-urilor,  accesarea fondurilor europene și aspecte privind programele operaționale, principalele provocări legislative pentru mediul de afaceri, precum și aspecte privind fiscalitatea, marketing și riscul managementului.

Printre speakerii invitați la eveniment se află: Dl. Georgică Cornu –  Președinte CCIA Timiș, Dl. Nicolae Robu – Primar Municipiul Timișoara, Dl. Titu Bojin – Președinte Consiliul Județean Timiș, Dl. Gheorghe Lăpădat – Director FNGCIMM Filiala Craiova, reprezentanți ai Fondului de Garantare a Creditului Rural- IFN S.A, reprezentanți de bănci, companii de consultanță, case de avocatură, firme (vezi material anexat).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns