BC Timisoara a invins cu usurinta Farul Constanta

Leii din Banat au încheiat anul cu un meci accesibil, câştigat la scorul de 97-79, contra celor de la Farul Constanţa. Pentru cei de la BC Timişoara urmează o pauză foarte scurtă de Crăciun, pentru în data de 27 echipa revine la treabă să se antreneze înaintea meciului de Cupa României.

Fără Delvon Johnson, care a primit liber de sărbători, alb-violeţii au rulat toţi cei 12 jucători de pe bancă. Diferenţa dintre cele două echipe s-a văzut încă din primele minute. Cu un „5” de start format din Zlatko Jovanovic, Ivan Jelenic, Dominique Archie, Robert Sarovic şi Bogdan Popescu, bănăţenii au condus şi cu 24-12, pentru ca primul sfert să se încheie 28-21. După două minute de joc în sfertul doi, cei de la Farul au reuşit să se apropie la 28-25, însă până la pauză, BCT Timişoara avea avansul de 50-39.  În repriza secundă nu au fost schimbări de scor, iar la gazde au intrat Dan Păltinişanu, George Toth, Zoran Milencovic, Ionuţ Dodoc şi Georgian Păun. După sfertul trei, Timişoara conducea cu 78-56, iar până pe final, deşi diferenţa s-a micşorat, cele două puncte au intrat în contul gazdelor. Cu acest rezultat BC Timişoara are un bilanţ de 11 victorii şi trei înfrângeri, la care se adaugă restanţa cu CSU Ploieşti. Cei mai buni marcatori au fost Zlatko Jovanovic, 22 de puncte, Bogdan Popescu, 18 puncte, Dominique Archie, 17 puncte şi Robert Sarovic, 15 puncte. De la Farul Constanţa, cei mai buni marcatori au fost Dragan Petronic, 18 puncte, Jeremi D’Shay Booth şi Marquis Mathis, 16 puncte.

N-am făcut poate cel mai bun meci al nostru, a fost înainte de sărbători şi s-a nimerit să avem acest meci mai uşor. Cred că până la urmă am obţinut o victorie şi asta e mai important. Nu am mai jucat aşa mult de ceva vreme, de aceea sunt obosit, nu mai sunt obişnuit (râde). De câte ori voi fi solicitat voi intra în teren, dacă atât consideră antrenorul că trebuie să joc nu e nicio problemă. Nu e uşor, dar suntem profesionişti şi trebuie să ne supunem antrenorului, a declarat Păltinişanu după meci.

Srdjan Jovanovic este mulţumit de bilanţul din tur de la BC Timişoara. Ne-am dorit să câştigăm, ştiam că suntem mai puternici decât Constanţa şi nu am vrut să le dăm nicio şansă. În prima repriză am jucat bine în atac şi slab în apărare, lucrurile s-au schimbat în repriza a doua, am jucat mai bine şi am putut da şansa tuturor jucătorilor de pe bancă să joace, ceea ce pentru mine a fost foarte important. Sunt mulţumit de cum au jucat cei trei de la U 23 (George Toth, Zoran Milencovic şi Georgian Păun), au jucat trei meciuri săptămâna aceasta, dar e important pentru ei să aibă minute de joc. Bilanţul turului nostru  e bun, dacă ne uităm la Mediaş sau Cluj vedem că au mult mai multe înfrângeri. Campionatul este lung, mai avem 16 meciuri până la play-off, atunci vom vedea dacă a fost bine sau nu. Până atunci ne concentrăm pe fiecare meci, a declarat Srdjan Jovanovic.

Antrenorul Constanţei, Costel Cernat, crede că finala campionatului din acest an va fi o reeditare a celei de anul trecut, dintre BC Timişoara şi CSU Ploieşti. Au fost momente în care meciul a  fost echilibrat, am reuşit să facem momente bune de apărare şi pe atac i-am dominat în special cu pivotul nostru Şenai. A fost greu să ne apărăm la conducătorul lor de joc, ne-a dominat, şi Archie la fel. Sunt jucători valoroşi, mai valoroşi decât ai noştri. E greu de spus dacă Timişoara va fi campioană, şi Ploieştiul are o echipă bună, să nu uităm Mediaşul. Timişoara a fost finalistă anul trecut, s-a întâlnit şi cu Garry Gallimore, jucător foarte bun, eu văd ă finală ca şi anul trecut, a declarat Costel Cernat

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns