The story of the man who helps the justice
By Jianu Liviu-Florian
Translated by Teodorescu Mirela
We live with the confidence that we are immortal.
Sometimes, immortality is saying that you die.
In that event, you look after and try to find moments when you were happy.
Inevitable, you remember the moment when you kissed first time a girl.
Once upon the time, a man who remembered he couldn’t kiss the girl who fell in love at 16. They made date, to a dry run, to theatre, in park, on a block of flats, to a tea, they talked, they danced, but they knew that something is missing. Until when she told him: I think that’s the time to break up. And then, he would has cried out so loud, so the whole world was defeated inside of him. But instead of cried, he closed the eyes, and from lips got out words “kiss me!” The girl came up next to him, and their lips touched so quickly, that their teeth cut, but he has no time to wonder, because the block of flats, the sky the world, all of them disappeared, and he waked up only after 36 years.
When he open the eyes, he was married, had two boys, also the girl was married, she had two girls. “How are you?” He asked her, in mind . “… Imagine a day like this: 41 folders, 1000 pages minimum, a new specialisation, new codes, new challenges. Everything is made against the clock, and the day has only 24 hours, waking nights, additional a rebel viruses. That’s about all! I can’t feel anymore my palms. I have rotated around the sun, until now, 52 times. Are you? I quite dizzy, but my younger colleagues are dizzier. Saying this, I am not arrogant, only conscientious of responsibilities that I have, and the fact that I have to keep my head bright…” she answered him.
Instead of answer, he wrote her poems. Also in mind.
He has worked and time to time, he has written her. He was thinking how much have to read, and to judge, to share the justice in the world. Let me do something to help it, said himself the man. He bought the book “Is speaking us Father Cleopa”, volume 7, and brought it at maximum safety penitentiary from the town. For inmates. Then, time to time, bought another Father Cleopa Ilie’s spoken volume, and brought it, hobbling, to penitentiary. Nobody can make of the world in which we live, a better one. Not even God. But, somebody can: a kindly word. How much time I wasted until now, wondered the man. How much costs a volume “Is speaking us Father Cleopa”? 4 breads. How much costs an apple kilo? 2 breads. How much costs a pack of tea. 2 breads. How much costs a potatoes kilo? 1 bread. How much costs 3 toilet paper rolls? 1 bread. How much costs one litre of gasoline? 4 breads. How much costs the cheapest chance ticket at Lottery? 3 breads.
Each price, with its justice, thought the man. A Ion Creanga book ’s , the paradise of this world values quite as 2 apple kilos, or 2 tea packs, or 4 potatoes kilos, or 12 toilet paper roles, or one gasoline litre, or a lottery ticket and a bread.
How expensive is for possibilities of a human being from the Earth. And if the volume is neither read, nor measured, nor appreciated, nor kept for attention and read again in special moments of the mind, as much expensive is, as helpless it is, also in front of only one man.
And the man closed the eyes. When he opened his eyes, he was with 36 years back, on the same block of flats. In dark, he had seen the girl’s pearly eyes, scintillating of happiness. Also he would had had to know, even that time, everything that was talking a life Father Cleopa Ilie. But he didn’t read. If he would had read, he had knew how to do, as much he can do, the world, paradise.
It is not too late even now, was saying the man. With thousands of pages and hundreds of folders, new specialisations, new codes, and new assumed challenges by the once girl, he has bought a “Is speaking us Father Cleopa Ilie” book. And he has brought to penitentiary.
Eternity is long, he was thinking. In the end, we all learn how to make it paradise…
POVESTEA OMULUI CARE AJUTA DREPTATEA
Trăieşti cu certitudinea că eşti nemuritor.
Uneori, nemurirea îţi spune că mori.
Atunci priveşti în urmă, şi cauţi clipele în care ai fost fericit.
Inevitabil, îţi vine în minte momentul în care ai sărutat prima dată, o fată.
A fost odată un om care şi-a adus aminte că nu putea să sărute fata de care s-a îndrăgostit la 16 ani. Se tot întâlneau, ba la o repetiţe, ba la teatru, ba într-un parc, ba pe un bloc, ba la un ceai, tot vorbeau, dansau, dar ştiau amândoi că lipseşte ceva. Până când ea i-a spus: cred că este momentul să ne despărţim. Şi atunci el ar fi strigat atât de tare, încât lumea întreagă s-ar fi năruit înăuntrul lui. Dar în locul strigătului, a închis ochii, şi de pe buze i-au ieşit cuvintele “sărută-mă!”. Fata a venit lângă el, şi gurile lor s-au apropiat atât de repede, încât dinţii li s-au lovit, dar el nu a mai avut timp să se mire, pentru că blocul a dispărut, cerul a dispărut, lumea a dispărut, şi s-a trezit abia după 36 de ani.
Când a deschis ochii, el era căsătorit, avea doi băieţi , şi fata era căsătorită, şi avea două fete. “Ce mai faci?” A întrebat-o, în gând. “…Imaginează-ţi o zi astfel: 41 de dosare, 1000 de pagini cel puţin, specializare nouă, coduri noi, provocări noi. Totul contracronometru, iar ziua nu are decât 24 de ore, nopţi nedormite, plus o viroză rebelă. Cam atât. Nu îmi mai simt palmele. Eu m-am rotit de 52 de ori până acum în jurul soarelui. Tu, nu? Am cam ameţit, dar colegele mele mai tinere sunt şi mai ameţite. Spunând asta, nu sunt deloc arogantă, ci doar conştientă de responsabilităţile pe care le am, şi de faptul că trebuie să îmi păstrez capul limpede…” i-a răspuns ea.
În loc de răspuns, el i-a scris poezii. Tot în gând.
Lucra şi, din când în când, îi scria. Se gândea cât de mult trebuie să citeşti, şi să judeci, ca să împarţi dreptatea pe lume. Ia să fac şi eu ceva ca să o ajut, şi-a spus omul. A cumpărat Ne vorbeşte părintele Cleopa, volumul 7, şi l-a dus la penitenciarul de maximă siguranţă din oraş. Pentru deţinuţi. Apoi, din când în când, mai lua un volum vorbit de părintele Cleopa Ilie, şi îl ducea, şontâc, şontâc, la penitenciar. Nimeni nu poate face din lumea pe care trăim o lume mai bună. Nici măcar Dumnezeu. Dar cineva poate: un cuvânt bun.Cât timp am irosit până acum, se gândea omul. Cât costă un volum din Ne vorbeşte părintele Cleopa? 4 pâini. Cât costă un kilogram de mere? 2 pâini. Cât costă 1 pachet de ceai? 2 pâini. Cât costă 1 kilogram de cartofi? 1 pâine. Cât costă 3 suluri de hârtie igienică? 1 pâine. Cât costă un litru de benzină? 4 pâini. Cât costă cel mai ieftin bilet la jocul de noroc 6 din 49? 3 pâini.
Fiecare preţ, cu dreptatea lui, a gândit omul. Şi o carte al unui Ion Creanga al raiului acestei lumi valorează întocmai 2 kilograme de mere, sau 2 pachete de ceai, sau 4 kilograme de cartofi, sau 12 suluri de hârtie igienică, sau un litru de benzină, sau un bilet la 6 din 49 plus o pâine.
Cât e de scump pentru posibilităţile unui om de pe pământ. Iar dacă volumul nu este nici citit, nici cumpănit, nici preţuit, nici păstrat spre luare aminte şi recitire când ale vieţii te fură, pe cât de scump este, pe atât este de neputincios, şi el, în faţa puterii unui singur om.
Şi omul a închis ochii. Când i-a deschis, era cu 36 de ani în urmă, pe bloc. În întuneric, vedea ochii de sidef ai fetei, sclipind de fericire. Şi el ar fi trebuit să ştie, încă de atunci, tot ce vorbea de o viaţă, părintele Cleopa Ilie. Dar nu citise. Dacă ar fi citit, ar fi ştiut cum să facă, după puterile lui, lumea, rai.
Nu e nici acum prea târziu, îşi spunea omul. Şi la câteva zeci de mii de pagini şi sute de dosare, noi specializări, noi coduri, şi noi provocări asumate de fata de odinioară, el mai cumpăra câte o carte din Ne vorbeşte părintele Cleopa Ilie. Şi o ducea la penitenciar.
Veşnicia este lungă, gândea el. Până la urmă, învăţăm toţi cum s-o facem Rai…
8 aprilie 2013
Fii primul care comentează