Masa tacerii

 

Nu era prima data cand omul se intalnea cu alti oameni, in jurul unei mese.

Oamenii beau, mancau, fumau, si povesteau.

Pareau ca, dupa ce isi trecusera toate amintirile pe curat, le uitasera.

Dar in jurul mesei, si le mai aduceau aminte, inca odata.

Unii, altora.

Poate ca ei nici nu mai existau. De foarte multa vreme.

Poate ca vietile lor nici nu au existat vreodata.

Dar asa cerea datina.

Tot ceea ce ii miscase, tot ceea ce traisera, ei, sau altii, sa mai fie spus odata.

Poate ca ei stiau ca in cele din urma vor uita.

Si mai era nevoie de cate  cineva, sa le duca mesele mai departe.

Odata, stateam langa Marin Sorescu, la masa.

Ma luase cu el Patrel Berceanu.

In Casa Romanescu. Palatul Pionierilor, de atunci.

Toti mancau, si in loc de mancare si bautura, tragea la cuvinte, pe nas, pe urechi, pe gura, Ilarie Hinoveanu.

Sorescu asculta. Si tacea.

Cand i-am adus aminte lui Berceanu, la alta masa, de masa aceea, a ras:

Sorescu era preotul. Si Hinoveanu, tarcovnicul.

Acum doua zile, am stat la masa cu profesorii. Parvulescu, Bailesteanu, Ionescu si Vladutescu.

S-a povestit si s-a ras intr-una. S-a baut, s-a mancat, s-a fumat.

Lumea a plecat cu greu acasa, sprijinind zidurile cu amintirile.

Cine i-a vazut pe strada, si-or fi spunand ca sunt beti.

Si asa si erau.

Erau beti de viata.

 

25 aprilie 2013